Un număr de şapte lideri ai organizaţiillor PNL din ţară şi-au anunţat demisia în şedinţa de miercuri a Biroului Politic Naţional al partidului, în urma scorului slab pe care l-au avut la alegerile locale. Ludovic Orban a anunţat că deşi scorul obţinut de liberali la alegeri este „cel mai mare scor politic obţinut de PNL sau de vreo altă formaţiune de dreapta în 30 de ani de democraţie”, au fost demisii de onoare ale liderilor organizaţiilor liberale care au avut scor sub 27% la alegerile locale. Orban a adăugat că decizia în BPN a fost interzicerea oricărei alianţe cu PSD. PNL poate colabora cu PMP, USR-PLUS sau UDMR, însă nu cu social-democraţii.
UPDATE „Am făcut o analiză a scorului la alegerile locale. PNL este câştigătorul clar al alegerilor locale. Scorul politic obţinut de 34% la consiliul judeţean este cel mai mare scor politic obţinut de PNL sau de vreo altă formaţiune de dreapta în 30 de ani de democraţie. Scorul obţinut de candidaţii la funcţia de preşedinte al consiliului judeţean ai PNL este de peste 40% ca de altfel şi scorul obţinut de candidaţii la funcţiile de primar din toată ţara care este tot de peste 40%. Chiar dacă nu am câştigat ca număr de primari, PSD a coborât, iar PNL a sărit de 1.030 de primari. PNL a mai sprijinit candidaţi indepedenţi care pot fi consideraţi câştigători cu susţinerea PNL. Am avut victorii simbolice. Vrancea a fost câştigată de Cătălin Toma. Am reuşit să câştigăm judeţe în care PSD a condus în ultimii 30 de ani, judeţe care au fost ţinute în sărăcie. De asemenea am reuşit să câştigăm cel mai mare număr de municipii reşedinţă de judeţ. Sigur că am discutat şi în cadrul analizei de filialele care nu au obţinut performanţă. În urma ei mai mulţi colegi şi-au anunţat demisia de onoare. E vorba de filiale care au obţinut un scor de sub 27%, filiala Ialomiţa, Brăila, Hunedoara, Buzău. Şi-au mai depus demisiile din funcţia de preşedinte Nicolae Robu şi preşedintele PNL Satu Mare. În aceste filiale am mandat vicepreşedinţii regionali împreună cu secretarul general al PNL să facă o analiză astfel încât să puntem desemna conduceri interimare în cel mai scurt timp. Inclus la Băcău şi-a dat demisia preşedintele filialei”, a declarat Ludovic Orban, la finalul BPN de miercuri.
Preşedintele PNL a adăugat că decizia în BPN a fost ca partidul să nu aibă nicio colaborare cu PSD.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Interzicem tuturor organizaţiilor locale să face vreo înţelegere sau vreo colaborare cu PSD. Partidele afine sunt PMP şi USR PLUS. De asemenea, în judeţele cu populaţie maghiară, unde dacă există planuri şi proiecte comune, am permis realizarea de înţelegeri şi alianţe cu reprezentanţii UDMR. Decizia cea mai importantă e interdicţia totală de a face alianţe cu PSD”, a mai spus Orban.
ŞTIREA INIŢIALĂ Preşedintele PNL Ludovic Orban le-a spus liberalilor că este nemulţumim pentru că nu a fost atins scorul din sondaje, iar în unele localităţi organizarea în ziua alegerilor nu a fost bună, au spus surse din partid pentru News.ro. El a solicitat demisia liderilor de filiale care au avut rezultate mici la alegeri, au mai spus sursele menţionate.
Conform surselor amintite, şi-au anunţat miercuri că demisionează din funcţie Tinel Gheorghe (PNL Ialomiţa), Alexandru Dănăilă (PNL Brăila), Adrian Albu (PNL Satu Mare), Lucian Heiuş (PNL Hunedoara), Ionel Palăr (PNL Bacău) şi Cristinel Romanescu (PNL Buzău). Nicolae Robu (PNL Timişoara), care a pierdut alegerile la Timişoara, a anunţat zilele trecute că pleacă din funcţie.
Primarul ales al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost prezent, miercuri, la şedinţa Biroului Permanent Naţional al PNL şi, întrebat dacă va deveni membru al acestui partid, a afirmat „ce se va întâmpla în viitor, o să vedem”. Dan a precizat că a fost invitat să participe la această întâlnire şi a venit să-şi reafirme parteneriatul cu liberalii, care l-au susţinut în alegerile locale, alături de Alianţa USR-PLUS.
Secretarul general al PNL Robert Sighiartău a anunţat că Biroul Politic Naţional urmează să adopte, într-o şedinţă miercuri, o decizie prin care să nu existe niciun fel de alianţe cu PSD.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.