Prefectura Dâmboviţa atacă în instanţă o decizie a primarului PSD al comunei Ocniţa, Eduard Barcău, care a stabilit că atribuţiile viceprimarului Daniel Drăgoi se vor desfăşura noaptea, într-o clădire aflată în conservare şi vor consta, printre altele, în igienizarea comunei şi paza bazei sportive. Actualul primar candidează din partea PSD la alegerile locale, iar viceprimarul este candidat din partea PNL. Viceprimarul susţine că primarul a încercat de trei ori să-l schimbe din funcţie.
UPDATE - Viceprimarul comunei Ocniţa, Daniel Ion Drăgoi, a declarat pentru News.ro că în primul an de mandat, după ce a fost ales viceprimar din partea ALDE, a avut o relaţie foarte bună cu primarul Eduard Barcău.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
ŞTIREA INIŢIALĂ - Prefectura Dâmboviţa a anunţat, luni, că a decis să atace la Tribunalul Dâmboviţa o decizie datând din 4 septembrie şi care aparţine primarului comunei Ocniţa, prin care acesta modifică atribuţiile viceprimarului.
”Întrucât în spaţiul public este prezentat un înscris emis de către primarul Comunei Ocniţa – domnul Eduard Barcău cu titlul de Dispoziţie şi înregistrat sub nr. 7973/04.09.2020 prin care se stabileau anumite atribuţii ale viceprimarului comunei Ocniţa, vă aducem la cunoştinţă că în urma exercitării prerogativei constituţionale de control al legalităţii actelor am constatat că actul în cauză are carenţe atât ca formă cât şi de fond, motiv pentru care a fost solicitată anularea acestuia de către Tribunalul Dâmboviţa”, a informat Instituţia Prefectului Dâmboviţa.
Decizia nr. 7973/04.09.2020 semnată de primarul comunei Ocniţa, Eduard Barcău, prevede că viceprimarul comunei, Daniel Ion Drăgoi, va avea biroul într-o clădire aflată în conservare, acesta va avea un program de lucru cuprins între orele 22:00 şi 7:00, iar activitatea viceprimarului ”va costa în asigurarea pazei ş întreţinerea bazei sportive şi în igienizarea comunei cu suportul asistaţilor sociali pe care îi are în directa subordine”.
Conform Prefecturii, începând cu 7 septembrie, dată la care a fost atacată în instanţă, dispoziţia în cauză este suspendată de drept.
”Dorim să atenţionăm şi pe această cale că atribuţiile primarului sau ale viceprimarului se vor exercita numai în temeiul legii chiar dacă unii primari sau viceprimari au şi statutul de candidat în alegerile locale iar abaterile de la lege nu vor fi tolerate”, a mai transmis Prefectura Dâmboviţa.
Primarul în funcţie al comunei Ocniţa, Eduard Barcău, candidează pentru un nou mandat din partea PSD. Viceprimarul Daniel Ion Drăgoi este candidat din partea PNL pentru aceeaşi funcţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.