Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că respinge remanierile celor trei miniştri, pentru că cele trei propuneri făcute nu sunt persoane potrivite pentru funcţia de ministru. Preşedintele a precizat că nu ia act nici de cele trei demisii până când nu ştie cu cine vor fi înlocuiţi aceştia. Klaus Iohannis a declarat că a avut o discuţie la telefon cu premierul Viorica Dăncilă, în care a rugat-o să vină cu alte propuneri sau cu propuneri de miniştri interimari. Premierul Viorica Dăncilă va transmite în această seară preşedintelui Iohannis propunerile de numire a vicepremierului Ana Birchall, ministru interimar pentru portofoliul Ministerului Justiţiei, a ministrului Eugen Teodorovici, ministru interimar pentru portofoliul Ministerului Fondurilor Europene şi a ministrului Radu Ştefan Oprea, ministru interimar pentru portofoliul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, anunţă Guvernul.
„Prim-ministrul Viorica Dăncilă consideră inacceptabilă şi lipsită de fundament decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a respinge propunerile de numire a noilor miniştri pentru portofoliile Ministerului Justiţiei, Ministerului Fondurilor Europene şi Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Totodată, premierul a luat act de decizia preşedintelui de a nu da curs demisiilor ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, ministrului pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, respectiv a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
”Sunt un om al dialogului şi am încercat, aşa cum era şi firesc, să am cu preşedintele Iohannis o discuţie premergătoare acestei decizii. Constat, cu regret, că preşedintele refuză colaborarea instituţională şi că, în continuare, prin acţiunile sale încearcă să împiedice buna desfăşurare a activităţii Guvernului României. Din păcate, campania electorală rămâne pentru preşedintele Iohannis o miză mai importantă decât continuarea activităţii ministerelor şi punerea în aplicare a măsurilor guvernamentale, în beneficiul românilor”, precizează Şeful Executivului, conform sursei citate.
Cele trei propuneri pentru funcţiile de ministru, respectiv Oana Florea, Tit-Liviu Brăiloiu şi Eugen Nicolicea respectă toate condiţiile prevăzute de Constituţia României, republicată, şi de legile organice aplicabile, iar persoanele nominalizate nu se află în incompatibilitate, potrivit legislaţiei în vigoare, se mai arată în comunicat.
O zi mai târziu, preşedintele Iohannis declara că, primind acele scrisori, şi-a pus întrebarea ce se doreşte cu această remaniere, iar prima sa impresie este că se face pentru ca lucrurile să meargă mai prost. Preşedintele a susţinut că PSD vrea să întărească asaltul asupra justiţiei.
„Ieri au fost trimise la Cotroceni propuneri de revocare şi propuneri de noi miniştri. Însă, primind acele scrisori mi-am pus întrebarea ce se doreşte cu această remaniere guvernamrntală. De regulă, o remaniere se face pentru a face guvernul mai bun, mai eficient, mai eficace. Prima mea impresie este că această remaniere guvernamentală se face pentru ca lucrurile se meargă mai prost. Aşa ceva este pur şi simplu inadmisibil. Este o primă impresie pe care am vrut să o comunic opiniei publice. Mai multe despre aceste lucruri voi comunica la începutul săptămânii viitoare, când voi avea o explicaţie pe ceea ce probabil va trebui să se întâmple”, a declarat Iohannis.
Preşedintele a mai precizat că a vorbit cu premierul Viorica Dăncilă.
"I-am comunicat că va primi de la mine un răspuns la începutul săptămânii viitoare”, a precizat Klaus Iohannis.
El a ţinut însă să precizeze că "lucrurile încep să capete un contur trist".
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, sâmbătă, ironic, că preşedintele Klaus Iohannis abia marţi ”ar da un semn de viaţă” în legătură cu remanierea guvernamentală. ”Nu ştiu dacă dă şi un răspuns”, a spus Dragnea.
Senatorul PSD Şerban Nicolae a declarat, la România TV, că luni a avut loc o şedinţă a coaliţiei în care s-a decis ca miercuri să fie dat votul în Parlament pe restructurarea Guvernului.
„Miercuri dăm votul în Parlament pe această remaniere care să însemne şi restructurarea Guvernului”, a afirmat Şerban Nicolae.
Întrebat ce va face coaliţia dacă preşedintele acceptă două remanieri şi respinge una, senatorul PSD a răspuns: „În toate variantele, şi dacă e vorba de trei candidaţi, şi dacă e vorba de unul, în Parlament mergem cu mai mulţi, pentru că această modificare de structură presupune şi extinderea structurii guvernamentale cu încă un membru. Probabil că vom merge cu doi candidaţi: pentru un post de ministru al Justiţiei şi pentru încă un post pe care îl vom înfiinţa”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.