Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că în mod sigur putem să avem alegeri parlamentare, cum am avut locale, exprimându-şi speranţa că vor fi fără circul aferent de renumărare a voturilor şi posibilelor furtişaguri. ”Nu văd oportună amânarea alegerilor parlamentare. E încercarea jalnică a unor politicieni care nu mai prind mandat în Parlament să mai prindă câteva luni de diurnă”, a precizat el. Iohannis a subliniat că este exclusă colaborarea PNL-PSD, argumentând că PNL este motorul schimbării, iar PSD e promotorul politicii toxice pe care o vedem în Parlament. Referindu-se la alegeri, preşedintele a afirmatcă e inadmisibil ca în 2020 să mai vorbim despre fraudarea votului şi că autorităţile trebuie să verifice la sânge cine şi cum şi de la ce partid a reuşit sau nu să fraudeze rezultatul la alegeri. Având în vedere numărul mare de cazuri noi de COVID-19, el a recomandat românilor să evite deplasările inutile pentru a nu se expune riscului de infectare şi să respecte regulile de protecţie sanitară şi că nu-şi doreşte să impună restricţii, dar dacă sunt zone unde gradul de infectare cu coronavirus este prea mare, acestea vor fi reinstituite. De asemenea, el a anunţat că a discutat cu premierul şi cu ministrul Justiţiei despre proiectele reparatorii, pentru corectarea legilor Justiţiei, apreciind că doar prin dialog extins se pot repara acele prevederi toxice . El a vorbit despre ”un asalt PSD-ist asupra justiţiei”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

UPDATE - Klaus iohannis; Nu văd oportună amânarea alegerilor parlamentare. E încercarea jalnică a unor politicieni care nu mai prind mandat în Parlament să mai prindă câteva luni de diurnă

 ”Nu văd oportună amânarea alegerilor parlamentare. E încercarea jalnică a unor politicieni care nu mai prind mandat în Parlament să mai prindă câteva luni de diurnă. Din punct de vedere al mandatului, e 6 decembrie şi sper ca procedurile în curs să ducă la validarea acestei date. Niciun parlamentar serios nu îşi poate imagina că poate să stea aşa până la ”Sfântul aşteaptă”. Mandatul parlamentarilor se termină pe 20 decembrie. Parlamentul nu se dizolvă din decembrie. Mai rămâne. Îşi iau diurna, mai fac comisii. Nu pot adopta decât legi organice. Vă daţi seama ce catastrofă ca în plină pandemie să fie Parlamentul plin de oameni care nu mai pot hotărî nimic. E nevoie de un Parlament cu puteri depline, 100% funcţional. Nu ca unul de acum cu o majoritate toxică şi cu parlamentari care abia aşteaptă să mai ia diurnă încă 3 luni de zile peste mandat”, a explicat Klaus Iohannis.
Întrebat cum vede totuşi decizia CCR potrivit căreia Parlamentul stabileşte data alegerilor şi ce se va întâmpla dacă Legislativul amâna alegerile, el a răspuns: ”Ştiţi bine că eu nu comentez deciziile CCR. Până nu vedem motivarea, e dificil de spus ce se va întâmpla în continuare. Aşadar aşteptăm să se deruleze procedura constituţională”.

 

UPDATE - Klaus Iohannis: Cu siguranţă putem să avem alegeri parlamentare, cum am avut locale, sper fără circul aferent de renumărare a voturilor şi posibilelor furtişaguri.

”Eu recomand tuturor să respecte toate măsurile,  mai ales acelea simple pe care le tot repet, însă trebuie să recunoaştem – evoluţia e fluidă, adică trebuie să vedem de la o zi la alta cum evoluează pandemia. Avem prea puţine informaţii încă şi oamenii de ştiinţă încă cercetează cum se evaluează situaţia pandemiei. Însă ştim mai mult acum decât am ştiut de Paşte. Ca atare, alegerile sunt posibile dacă respectăm normele. Cu siguranţă putem să avem alegeri parlamentare, cum a avut locale, sper fără circul aferent de renumărare a voturilor şi posibilelor furtişaguri. Iar de Crăciun şi Anul Nou nu cred că virusul va dispărea până atunci şi atunci recomand românilor să îşi plănuiască sărbătorile cu grijă, să nu meargă în locuri aglomerate, să folosească masca, să respecte distanţa. Şi Crăciunul se poate sărbători cu precauţie”, a afirmat Iohannis.

UPDATE -  Iohannis: Colaborarea PNL-PSD, exclusă

”Mi se pare normal ca în partide să se discute cine cu cine să facă alianţe. PNL este forţa politică care poate să bată PSD şi să schimbe modul în care se face politică în România. Acest lucru e văzut la fel şi în PNL şi din acest motiv colaborările între PNL şi PSD sunt excluse. PNL este motorul schimbării, PSD e promotorul politicii toxice pe care o vedem în Parlament şi pe care nu ne-o dorim nici noi, nici românii”, a argumentat Iohannis.
 
UPDATE - Preşedintele, despre măsurile autorităţilor pentru limitarea răspândirii coronavirusului şi dacă se gândeşte la restricţii
”Măsurile care trebuie luate sunt cele individuale simple, clare – mască, distanţă, igienă, dar se vede că sunt persoane care nu vor sau nu intenţionează să respecte toate normele şi atunci trebuie să se intervină. Eu nu îmi doresc restricţii, însă în anumite localităţi e posibil să se reintroducă restricţii, altfel lucrurile scapă de sub control. Am vorbit cu premierul, ministrul Sănătăţii şi de Interne. Toţi sunt hotărâţi să facă în aşa fel încât lucrurile să nu scape de sub control. Nu ne dorim să reintroducem restricţii, dar dacă numărul de infectări creşte, acolo unde avem incidenţa cea mai mare e posibil să se introducă anumite restricţii, local, regional, unde gradul de infectare e pur şi simplu prea mare pentru a fi tolerat ca atare”, afirmă Iohannis.

UPDATE -  Iohannis: Autorităţile trebuie să verifice la sânge cine şi cum şi de la ce partid a reuşit sau nu să fraudeze rezultatul la alegeri

”Aceste alegeri au fost câştigate de PNL cu un scor politic de 34%. E prima dată în istoria postdecembristă când PSD pierde alegerile locale şi e şi o victorie simbolică a PNL. E prima dată după Revoluţie când un partid de dreapta câştigă net alegerile locale din România. Dar nimeni nu este perfect. Au fost situaţii unde rezultatele, din păcate, au fost departe de aşteptări, cum au fost şi situaţii interesante unde rezultatele au fost peste aşteptări”, a afirmat Klaus Iohannis.

Întrebat dacă îşi menţine evaluarea având în vedere valul  de acuzaţii de fraudă de la toate partidele, inclusiv de la PNL, şi de cererile de renumărare  plus deficienţe la numărarea voturilor în secţii, preşedintele a răspuns: ”Rămân la opinia mea. Procesul electoral propriu-zis a decurs peste aşteptări de bine, iar comisiile electorale din secţii au lucrat mult şi au reuşit să rezolve problemele apărute. Însă se pare că după vot, unii indivizi au încercat să fraudeze procesele electorale, falsificând înscrisuri. E absolut inacceptabil. Dacă se constată că pesediştii au încercat să fraudeze rezultatele votului, atunci e clar că electoratul va sancţiona drastic acest comportament, iar autorităţile trebuie să verifice la sânge cine şi cum şi de la ce partid a reuşit sau nu să fraudeze rezultatul la alegeri. Dincolo de aceste aspecte care aruncă lumină proastă asupra unora, este clar să sunt lucruri care trebuie îmbunătăţite. Repet, cei vinovaţi vor fi traşi la răspundere”.

UPDATE - Klaus Iohannis, despre faptul că au fost înregistrate peste 2.000 de cazuri noi de COVID-19

”Opinia aproape unanimă a specialiştilor este că în Europa un al doilea val al pandemiei e imininent. Deja cele mai multe ţări de pe continent înregistrează zilnic cifre îngrijorătoare. Nici la noi situaţia nu e mai bună. Chiar astăzi am avut un record negativ al infectărilor. E imperativ să facem toate eforturile pentru a inversa aceste trend ascendent şi de a menţine pandemia sub control. Acest virus nu va dispărea prea curând şi în aceste condiţii până va fi disponibil vaccinul sau un tratament eficient, trebuie să găsim soluţii să avem o societate şi o economie funcţionale. E important ca sistemul medical românesc să nu fie copleşit.. Dragi români, evitaţi deplasările inutile pentru a nu vă expune riscului de infectare, respectaţi regulile de protecţie sanitară””, a recomandat preşedintele.

UPDATE - Iohannis: Este inadmisibil ca în anul 2020 să avem încă discuţii aprinse despre fraudarea votului.

”Este inadmisibil ca în anul 2020 să avem încă discuţii aprinse despre fraudarea votului. Este inadmisibil că practici toxice, folosite în trecut continuă să fie îmbrăţişate de politicieni retrograzi care nu înţeleg că minciuna nu mai e tolerată de români”, a declarat Iohannis.

UPDATE -  Iohannis, vorbeşte despre ”un asalt PSD-ist asupra justiţiei”

”Am avut astăzi o întâlnire de lucru cu premierul şi ministrul Justiţiei pentru a discuta pe marginea proiectelor de lege reparatorii elaborate de Guvern şi menite să corecteze legile justiţiei.  Doar printr-un dialog transparent şi extins se pot repara acele prevederi care s-au dovedit toxice, atât pentru actul de justiţie, cât şi pentru sistemul de justiţie. În ultimii ani în România s-a vorbit mult despre justiţie. Intervenţiile PSD din perioada 2017 au fost intens criticate. Modificările fie nu au avut o justificare reală, fie nu au oferit garanţii că nu există o influenţă politică în sistemul judiciar. Efectele s-au concretizat într-un asalt PSD- ist asupra justiţiei, unul bine pus la punct”, a afirmat preşedintele.

 Printr-un efort comun al asociaţiilor şi magistraţilor s-a evitat îngenuncherea justiţiei. De la proteste, la sesizarea Comisiei de la Veneţia, până la sesizare CJUE, toate aceste acţiuni au determinat evitarea acelui pericol. Aceste lucruri nu sunt însă suficiente. România are multe restanţe, printre care şi recomandările MCV, GRECO sau ale Comisiei de la Veneţia care trebuie implementate cât mai curând dar care trebuie să se reflecte în soluţii legislative votate într-un Parlament responsabil. 

”Proiectele normative au rolul de a repune pe fundamente corecte mecanismele de funcţionare ale justiţiei. Această contrareformă din ultimii ani, nu doar că a bulversat sistemele de justiţie, dar a afectat independenţa, profesionalismul şi meritocraţia. Reintroducerea concursului pentru promovarea la ICCJ, numirea transparentă a procurorilor în funcţii de rang înalt şi reducerea influenţei factorului politic ca şi desfiinţarea multdiscutatei secţii de anchetare a infracţiunilor în justiţie. Mai multe detalii va prezenta chiar în această seară domnul Cătălin Predoiu. Am spus în repetate rânduri că egalitatea în faţa lege sunt pilonii esenţiali. Întâlnirea de astăzi îmi reconfirmă hotărârea Guvernului de a face tot ce ţine de el, chiar şi în aceste condiţii pentru ca sistemul de justiţie să funcţioneze optim. Aceasta înseamnă că e nevoie de legi bune, de dialog, de atitudine constructivă şi oamenii care sunt parte a mecanismului de justiţiei să îşi înţeleagă responsabilitatea enormă pe care o au. Toate aceste lucruri nu pot fi susţinute doar conjuctural de un partid sau altul. Astfel de deziderate trebuie să fie permanente şi asumate de toţi factorii decizionali”, a continuat Iohannis. 
”Despre asta sunt şi alegerile parlamentare din decembrie. Un pas a fost deja făcut. Rezultatele alegerilor locale de duminică au arătat că cetăţenii îşi doresc administraţii eficiente. În decembrie trebuie să continuăm acest lucru. Majoritatea nocivă care a funcţionat în Parlament poate fi sancţionată doar prin vot. 

ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit agendei, şeful statului a avut programată o întâlnire, la ora 14.00 şi cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.

Pe 26 august, preşedintele Iohannis afirma că Legile Justiţiei au fost „ciuntite” de PSD şi că social-democraţii au încercat să pună mână pe justiţie şi să o controleze politic, însă nu au reuşit, pentru că românii s-au exprimat la referendumul pe Justiţie.

Ministrul Justiţiei va avea la rândul său o conferinţă de presă miercuri, la ora 19.00, la sediul instituţiei în care va prezenta modificările propuse la Legile Justiţiei, respectiv Legea 303 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, a anunţat Ministerul Justiţiei.

Preşedintele Iohannis susţine, de la începutul lunii august, săptămânal, în fiecare miercuri conferinţe de presă în care vorbeşte despre teme de actualitate. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.