Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, după întâlnirea pe tema gestionării pandemiei de COVID-19, că este nevoie de concentrare maximă pe aces subiect şi că în mai puţin de o săptămână va veni prima tranşă din 3 milioane de teste rapide deja comandate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Tocmai s-a încheiat o şedinţă de lucru pe care am avut-o cu domnul Nicolae Ciucă, prim-ministru interimar începând de astăzi, cu ministrul Sănătăţii şi cu alţi specialişti – secretarul de stat Arafat, domnul doctor Gheorghiţă, care se ocupă de campania de vaccinare. Este absolută nevoie de o concentrare maximă pe gestionarea pandemiei. Chiar dacă am avut alegeri, chiar dacă atenţia s-a mutat pentru puţine zile pe altceva, pandemia nu a dispărut şi chiar dacă avem în continuare un număr relativ limitat de infectări noi, putem să observăm cu uşurinţă că, de exemplu, astăzi, din păcate, am avut peste 200 de decese. Secţiile de Terapie Intensivă sunt sub o mare presiune, spitalele în general, şi suntem hotărâţi ca toate aceste chestiuni să fie gestionate în continuare bine până când, sigur, se va forma un nou guvern şi va prelua şi va duce mai departe această gestiune”, a declarat preşedintele.
Iohannis a anunţat că sunt aproximativ 300 de ventilatoare care se livrează în următoarele zile şi prin asta se va extinde capacitarta în secţiile ATI.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, în mai puţin de o săptămână va veni prima tranşă de teste rapide.
Preşedintele a mai anunţat şi instalarea a aproximativ 500 de concentratoare de oxigen. Klaus Iohannis a dat asigurări că rămâne în continuare conectat cu această zonă.
„Sunt câteva veşti bune în această zonă. Bunăoară, sunt aproximativ 300 de ventilatoare care se livrează în următoarele zile şi, prin asta, se va extinde capacitatea secţiilor de Terapie Intensivă. În mai puţin de o săptămână, va veni prima tranşă din 3 milioane de teste rapide care sunt deja comandate. Şi, pentru a veni în sprijinul pacienţilor cu forme mai grave, sunt deja în curs de instalare aproximativ 500 de concentratoare de oxigen. Deci, iată, se lucrează, se lucrează rapid, se lucrează pentru a extinde capacitatea spitalelor, pentru a putea primi bolnavii. Evident, rolul nostru, al celorlalţi, este în continuare să ne protejăm, să-i protejăm pe ceilalţi, pentru a da o şansă medicilor, personalului medical, să se ocupe de pacienţii cu probleme dificile. Voi rămâne în continuare conectat cu această zonă şi avem deja paşi importanţi făcuţi în pregătirea campaniei de vaccinare, dar despre asta mai multe în zilele următoare.”, a explicat Iohannis.

Şeful statului a avut marţi, de la ora 15.00, o şedinţă de lucru privind gestionarea epidemiei de COVID-19 şi campania de vaccinare, la care au participat premierul interimar Nicolae Ciucă, Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru, şeful DSU Raed Arafar şi coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, dr. Valeriu Gheorghiţă.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.