Premierul Florin Cîţu s-a întâlnit, miercuri la Guvern, cu activiştii de mediu Tiberiu Boşutar şi Gabriel Păun şi cu jurnalistul Radu Mocanu care au fost bătuţi de circa 20 de persoane într-o pădure din Suceava, în timp ce filmau un documentar despre tăierile ilegale de păduri din ţara noastră, transmite Executivul. Ulterior întrevederii, Tiberiu Boşutar a declarat că prim-ministrul le-a promis că va fi constituit un grup de lucru la Ministerul Mediului care să dezvolte şi să îmbunătăşească aplicaţia SUMAL, din care să facă şi ei parte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE „Am avut în această dimineaţă o întâlnire cu activistul de mediu şi unul dintre jurnaliştii agresaţi într-o pădure din Suceava săptămâna trecută. E clar că nu putem lăsa lucrurile aşa, nu putem tolera violenţa în nicio situaţie. Autorităţile trebuie să îşi facă treaba şi să se asigure că cetăţenii români sunt în siguranţă, iar cei care greşesc trebuie să plătească! În urma discuţiei de astăzi (miercuri - n.r.), am stabilit că SUMAL-ul, acel sistem de urmărire a lemnului tăiat, trebuie îmbunătăţit astfel încât să asigure eficienţă şi transparenţă totală. Prin urmare, va fi format un grup de lucru la Ministerul Mediului, iar reprezentanţii ONG vor lua parte la tot procesul”, a scris Florin Cîţu, miercuri pe Facebook. 

UPDATE „Un dialog există, o deschidere la dialog există. Acum să vedem şi dacă primim ceea ce am cerut. Mai exact am cerut constituirea unul grup de lucru pe SUMAL din care să facem parte şi avem promisiunea. Să vedem. Grup de lucru care se va ocupa pe dezvoltarea SUMAL. Aplicaţia SUMAL este foarte bună. Nu e completă, nu produce efectele aşteptate tocmai pentru că unii nu vor să le folosească, alţii nu se pricep. Mai lipsesc câteva dezvoltări şi vrem să venim în ajutorul instituţiilor”, a afirmat activistul de mediu Tiberiu Boşutar, după întrevederea cu prim-ministrul Cîţu.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Referitor la agresiunea care a avut loc în urmă cu câteva zile asupra lor, Boşutar a precizat că a depus plângere, însă nu la Suceava pentru că nu are încredere în autorităţile locale, ci la Bucureşti.

„Da, am depus plângere. Nu am depus la Suceava pentru că nu aveam încredere în autorităţile locale. Am venit la Bucureşti, că aici vii la autoritatea centrală. Am depus aici la Poliţia Generală. Din păcate, spre surprinderea noastră, dosarul a plecat înapoi la Vatra Dornei. De acolo de unde e procurorul a minimalizat cât a putut el de mult situaţia şi băieţii au fost reţinuţi doar pentru că au dat două palme. Noi am fost jefuiţi, atacaţi, torturaţi. Erau suficiente probe, suficiente dovezi pentru a da o sentinţă mai serioasă. Oamenii m-au ameninţat cu moartea, mi-au ameninţat familia, au spus exact că ştiu unde stau şi cumva m-am liniştit după ce am văzut că au fost reţinuţi. Când le-a dat drumul, la 24 de ore, am venit din nou la Bucureşti. Categoric că îmi este teamă şi nu mi-este teamă pentru mine, cât mi-este teamă pentru familie, pentru păduri şi pentru ţara asta”, a explicat activistul de mediu.

ŞTIREA INIŢIALĂ Pe 16 septembrie, doi jurnalişti şi un activist de mediu care filmau un documentar despre tăierile ilegale de păduri din România, au fost bătuţi de aproximativ 20 de persoane într-o pădure din Suceava, potrivit Greenpeace, care a precizat că va oferi asistenţă juridică victimelor.

Activistul de mediu agresat a declarat pentru Newsbucovina.ro că cel care l-a bătut cel mai tare le-a spus poliţiştilor că data viitoare îl leagă de maşină şi îl trage până rămâne doar piciorul. Poliţiştii au identificat şi dus la audieri 11 persoane implicate în incident şi a fost deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe şi distrugere.

În urma agresiunilor respective au fost reţinuţi patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 44 de ani, care apoi au fost puşi sub control judiciar. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.