Noii deputaţi au ţinut în primul plen de luni al Camerei Deputaţilor un moment de reculegere în memoria martirilor de la Revoluţia din decembrie 1989. Aleşii au ales componenţa Comisiei de validare a mandatelor. Reprezentanţii grupului minorităţilor naţionale au absentat de la şedinţă, aceştia fiind în izolare din cauza că unul dintre ei a fost confirmat cu noul coronavirus.
UPDATE Fiecare lider de grup a prezentat în plen reprezentanţii în Comisia de validare. Preşedinţia comisiei revine, potrivit cutumei, PSD care are cel mai mare grup în Camera Deputaţilor şi anume Ştefan Popa. Vicepreşedinte al Comisiei va fi de la PNL, respectiv Gabriel Andronache.
Liderii grupurilor deputaţilor în noua legislatură sunt: Alfred Simonis - PSD, Gabriel Andronache - PNL, Ionuţ Moşteanu - USR PLUS, George Simion - AUR, Csoma Botond - UDMR şi Varujan Pambuccian - minorităţi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Cei 10 reprezentanţi ai grupului parlamentar al PSD în comisia de validare: Adrian Ionuţ Chesnoiu, Romulus Marius Damian, Costel Niculai Dunavă, Ionel Floroiu, Nicolae Georgescu, Claudiu Ilişanu, Natalia Intotero, Silviu Macovei, Rodica Paraschiv, Ştefan Popa, iar pentru funcţia de preşedinte al Comisiei de validare, potrivit cutumei, cel mai mare grup reprezentant în Camera Deputaţilor desemnează preşedintele Comisiei vi-l propunem pe Ştefan Popa”, a anunţat Alfred Simonis în plen.
„Am fost desemnat ca lider al grupului deputaţilor PNL. În privinţa Comisiei de validare doresc să vă informez că reprezentanţii PNL sunt următorii: Gabriel Andronache, care va îndeplini şi funcţia de vicepreşedinte, tot potrivit cutumei fiind al doilea partid parlamentar ca mărire în actuala legislatură, Tudor Polac, Sorin Dan Moldovan, Nicolae Giugea, Mara Calista, Vetuţa Stănescu, Constantin Şovăială şi Aurel Glad Varga”, a precizat deputatul PNL Gabriel Andronache.
„Reprezentanţii noştri în Comisia de validare vor fi următorii - Mihai Alexandru Badea care va fi şi secretar al acestei comisii, Oana Alexandru Cambera, Silviu Dehelean, Oana Marciana Osmen, Mihai Laurenţiu Poliţeanu”, a spus Ionuţ Moşteanu, de la tribuna plenului.
„„Membri în Comisia de validar din partea AUR vor fi George Simion, Daniel Gheorghe Rusu şi George Badiu”, a explicat George Simion, liderul deputaţilor AUR.
„Propunerile noastre pentru Comisia de validare sunt – Laszlo Lodany, Bende Sandor”, a anunţat Csoma Botond.
„Grupul l-a votat reprezentant în Comisia de validare pe Iulius Marian Firczak. Dacă avem dreptul la doi, îl adăugat şi pe Andi Grosaru”, a precizat telefonic Varujan Pambuccian.
Decanul de vârstă care a prezidat plenul, Lucian Feodorov, a spus, ulterior, că plenul a aprobat componenţa nominală a Comisiei de validare a mandatelor care se întruneşte să lucreze, iar restul deputaţilor iau o pauză.
ŞTIREA INIŢIALĂ Şedinţa de luni este prezidată de Lucian Feodorov, deputat al Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), decan de vârstă care va prezida plenurile până la alegerea noului preşedinte al Camerei Deputaţilor. Acesta a anunţat că din totalul de 330 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa până la acel moment 310.
Camera Deputaţilor şi Senatul s-au întrunit luni, de la ora 12.00, ca urmare a decretului de convocare emis de preşedintele României, după alegerile parlamentare din 6 decembrie.
În prima zi de lucru a noilor senatori şi deputaţi vor fi formate comisiile de validare a mandatelor, vor fi validate mandatele, iar parlamentarii vor depune jurământul. Procedurile sunt similare la cele două Camere, diferenţe fiind înregistrate în ceea ce priveşte numărul membrilor comisiilor de validare şi procentul mandatelor care trebuie validate pentru a se considera legal constituită o cameră.
La Camera Deputaţilor, acesta este de două treimi, iar la Senat de trei pătrimi. În ambele cazuri, pentru ca un mandat să fie validat, este necesară depunerea jurământului. Potrivit actualului preşedinte al Camerei Marcel Ciolacu, ar putea fi înregistrate mai multe absenţe după ce în grupul minorităţilor naţionale a fost înregistrat un caz de COVID-19.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.