Daniel Morar, judecător la Curtea Constituţională, a precizat, pentru News.ro, că fotografia în care apare la masă împreună cu Florin Iordache este de astăzi şi că nu era o întâlnire programată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"E o fotografie de azi, de la restaurantul Senatului, unde mănânc în fiecare zi. Nu era o întâlnire programată”, a spus Daniel Morar.

El a mai relatat că Florin Iordache a venit pur şi simplu la masa sa şi i-a arătat ”nişte înscrisuri”, spunându-i că sunt modificări la statutul magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale.
 
”I-am zis că nu ştiu nimic şi că nu sunt implicat. Discuţia a durat două, trei minute şi cu asta, basta. Este restaurantul Senatului, în care mâncăm în fiecare zi. El a deschis un dosar, dar credeţi-mă că nu am înţeles exact ce, nu deschid discuţii. Nu stiu, cert e că spunea că privea statutul magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale. Nu m-am uitat peste documente, pot să merg şi la testul poligraf”, a precizat Morar pentru News.ro.
 
Daniel Morar a spus că, dacă ar fi fost fotografiat cu jumătate de oră mai devreme, ar fi fost surprins când dădea mâna cu Eugen Nicolicea, pentru că stăteau la aceeaşi coadă la restaurant.
 
”Ce să fac când mă întâlnesc cu oamenii? Dacă au fost cei de la USR, cred că era ok să spună şi când vorbeam cu colegi de-ai lor din Parlament”, a declarat Morar.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a publicat pe Facebook o fotografie despre care spune că este făcută astăzi şi în care apar, la masă, Florin Iordache şi Daniel Morar, judecător la CCR.

Sediul Curţii Constituţionale este în Palatul Parlamentului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.