Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, după vizita la fabrica IVECO din judeţul Dâmboviţa, că guvernul îşi doreşte ca salariul minim să crească, dar până nu vor avea o analiză, pe buget, pe cifre concrete, nu doreşte să facă nicio referire cu privire la cuantumul cu care va creşte salariul minim. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a afirmat că este evident că va trebui mărit salariul minim pe economie, el arătând că din discuţia cu Asociaţia patronatelor din construcţii, aceştia le-au spus că este mult prea mică o majorare la 3.000 de lei pentru domeniul construcţiilor şi că ei ar prefera în jur de 4.000 de lei.
Calculul, în momentul de faţă, ţinând cont de cifrele pe care duvs le-aţi prezentat, noi încă nu am luat o decizie în acest sens, probabil nu sunt tocmai aliniate cu realitatea pentru că, atunci când vorbim de creşterea salariului minim, este vorba despre o limită de la care fiecare dintre cei care au angajaţi pot să îi remunereze”, a spus Ciucă, arătând că un angajat de la IVECO i-a spus că salariul său este motivant.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a precizat că ”este la îndemâna fiecărui manager, a fiecărui conducător de astfel de companie să stabilească salariul în funcţie de valoarea muncii prestate de fiecare angajat în parte”.
”Revenind la cifre, sigur că ne dorim ca salariul minim să crească şi de fiecare dată când am avut această posibilitate am discutat şi despre salarii şi despre pensii. Reprezintă obiectivul nostru, astfel încât să îi sprijinim pe oameni să nu suporte întreaga povară a ceea ce înseamnă creşterea preţurilor şi efectele pe care le produce inflaţia, doar că până nu vom avea o analiză, pe buget, pe cifre concret, nu doresc să fac nicio referire cu privire la cuantumul cu care va creşte salariul minim”, a mai spus el.
Întrebat dacă s-a renunţat la majorarea salariului minim la 3.000 de lei, premierul a spus că a făcut referire foarte clar că valoarea va depinde de cifrele care sunt reflectate în proiectul de buget.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.