Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, după semnarea parteneriatului dintre Asociaţia ”Dăruieşte Viaţă„ şi Spitalul de Copii ”Marie Curie”, că a fost creat cadrul legal pentru începerea construcţiei celei de-a doua clădiri de spital de la această unitate medicală. ”Astfel, se creează premisele realizării unui Campus Medical Pediatric, singurul de acest fel din ţară”, a subliniat el. Potrivit acordului, Asociaţia ”Dăruieşte Viaţă” va coordona, va finanţa şi va îndeplini activităţile de management de proiect pentru construirea celei de-a doua clădiri noi la Spitalul ”Marie Curie”, iar la final o va preda, cu dotări, spitalului.
UPDATE - Potrivit unui comunicat de presă transmis de Guvern, obiectul Acordului de parteneriat semnat de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, managerul Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "M.S. Curie", Daniel Buzatu, şi Carmen Uscatu, preşedinte, şi Oana Gheorghiu, vicepreşedinte, ale Asociaţiei ”Dăruieşte Viaţă” îl reprezintă colaborarea şi susţinerea reciprocă pentru construirea celei de-a doua clădiri noi la Spitalul ”Marie Curie” şi crearea primului campus medical pediatric din România în această unitate medicală.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Lucrurile bune trebuie continuate! Prin semnarea astăzi a parteneriatului dintre Asociaţia «Dăruieşte Viaţă» şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «M.S.Curie» am creat cadrul legal pentru începerea construcţiei celei de-a doua clădiri de spital de la «Marie Curie». Astfel, se creează premisele realizării unui Campus Medical Pediatric, singurul de acest fel din ţară. Locul unde toţi copiii vor avea acces la condiţii moderne de tratament, unde părinţii vor avea condiţiile necesare pentru a lupta alături de copiii lor şi unde medicii vor avea la dispoziţie tehnologia şi resursele necesare pentru a excela”, a arătat Marcel Ciolacu, marţi, într-o postare pe Facebook.
Potrivit premierului, aceasta este ”calea corectă” pentru a crea condiţii europene în spitalele româneşti.
”Prin colaborarea dintre autorităţile statului, Ministerul Sănătăţii România şi organizaţiile neguvernamentale vom putea crea un sistem medical sustenabil şi vom putea aduce şi în sistemul public un management performant. Mulţumesc Asociaţiei «Dăruieşte Viaţă», conducerii Spitalului «Marie Curie» şi Ministerului Sănătăţii”, a adăugat Ciolacu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.