Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis ca moţiunea de cenzură a PSD intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor! Jos Guvernul Cîţu” să fie citită într-un plen reunit joi, de la ora 14.00, şi votată în cel de marţea viitoare, de la ora 12.00, a anunţat Anca Dragu. Întrebată dacă ar merge USR PLUS ar merge la anticipate, preşedinta Senatului a precizat că „toate opţiunile sunt pe masă”. Ulterior deciziei conducerii Parlamentului, liderul PSD Marcel Ciolacu a spus că „Guvernul Cîţu va pleca acasă aşa cum am promis”. Premierul Florin Cîţu a declarat că în continuarea PNL îi aşteaptă pe cei de la USR PLUS la masa discuţiile, însă atunci când aceştia vor vota o moţiune de cenzură alături de PSD sau AUR, atunci liberalii nu vor mai negocia cu ei. Preşedintele formaţiunii a adăugat că PNL rămâne ferm în susţinerea preşedintelui Klaus Iohannis şi a şefului Guvernului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Cîţu: În continuare aşteptăm partenerii de la USR PLUS să discutăm şi să mergem cu această coaliţie mai departe. Când USR PLUS va vota o moţiune de cenzură alături de PSD sau AUR, atunci PNL nu va mai negocia cu ei

UPDATE „Moţiunea PSD - marţi la vot! Guvernul Cîţu va pleca acasă aşa cum am promis!”, a scris Marcel Ciolacu, marţi pe Facebook.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

ŞTIREA INIŢIALĂ Ea a adăugat că decizia în Biroul Naţional al USR PLUS de marţi a fost ca parlamentarii partidului să voteze prima moţiune de cenzură care ajunge la vot.

Întrebată dacă ar merge USR PLUS ar merge la anticipate, preşedinta Senatului Anca Dragu a răspuns: „Toate opţiunile sunt pe masă”.

AUR a precizat că va vota prima moţiune care va ajunge la votul în plenul reunit al Camerei şi Senatului. 

Marcel Ciolacu a declarat că PSD merge pe varianta alegerilor anticipate.

În moţiunea de cenzură, PSD susţine că „Guvernarea perdanţilor a sărăcit România”, iar ”absorbţia fondurilor europene este la pământ”.

”Sunteţi doar buni să vă faceţi imagine şi doar vindeţi promisiuni! Nu aţi inaugurat niciun kilometru de autostradă şi nu aţi lansat niciun proiect de la zero ca să înceapă lucrările! Ci doar v-aţi asumat marile proiecte de autostrăzi şi poduri lăsate moştenire de PSD! Nimeni nu o să uite cum zeci de copii au stat în caniculă, iar şeful CFR Călători, Ovidiu Vizante, sfida o ţară întreagă la telefon! Comunităţile locale au fost condamnate la subdezvoltare! Primăriile şi Consiliile judeţene au fost obligate să aloce sume uriaşe pentru lupta cu pandemia. Nici acum Guvernul Cîţu nu le-a decontat aceşti bani”, se mai arată în document.

PSD mai spune că „dreapta a instalat un penal la Palatul Victoria”.

„Guvernul României nu poate fi condus de un penal, care a fost condamnat pentru infracţiunea comisă şi care a executat şi închisoare pentru fapta sa. Culmea cinismului este că fostul deţinut Cîţu reprezintă azi, în mod aberant, tocmai Coaliţia celor care au promis pentru a accede la putere – uitând apoi să şi voteze! –Legea “fără penali în funcţii publice”, se mai arată în textul moţiunii.

„Fiecare zi cu Guvernul Cîţu în funcţie este o încă o zi în care viaţa românilor va fi şi mai afectată de sărăcie, dezvoltarea comunităţilor locale blocată, iar viitorul ţării este marcat de o îndatorare toxică, care va sacrifica însă generaţii întregi! De aceea, astăzi, întreg Guvernul Cîţu trebuie să plece”, mai arată PSD.

Curtea Constituţională a admis marţi sesizarea Executivului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională Guvern - Parlament pe tema moţiunii de cenzură, agumentul fiind că Parlamentul nu a respectat art 113 alin 2 din Constituţie, respectiv obligatia de a comunica Guvernului depunerea moţiunii, au declarat pentru News.ro surse din CCR, care au precizat, însă, că moţiunea USR PLUS-AUR îşi va continua traseul în Parlament.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.