Finala prezidenţială va fi disputată de Marcel Ciolacu şi de Elena Lasconi, conform rezultatelor exit-poll-ului CURS, pe baza rezultatelor de la ora 20.00. Sondajul de la ora 21.00 indică rezultate aproximativ similare.
UPDATE Rezultatele de la ora 21.00 ale sondajului CURS îi indică pe primele două locuri tot pe Marcel Ciolacu (PSD), în uşoară scădere faţă de ora precedentă, cu 24,6%, şi pe Elena Lasconi (USR), în creştere uşoară, cu 18,2 %
Pe locul al treilea este tot independentul Călin Georgescu, cu o creştere de 0,5 procente faţă de ora 20.00, acesta obţinând acum 16,5%. Pe următoarele locuri s-au situat George Simion (AUR), cu 14%, în scădere uşoară, liberalul Nicolae Ciucă, staţionar, cu 13%, indepenedentul Mircea Geoană, cu 5,4%.
ŞTIREA INIŢIALĂ Conform rezultatelor exit-poll-ului, Marcel Ciolacu a obţinut 25% din voturi, iar Elena Lasconi - 18%.
Ei ar urma să se califice în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.
Locul al treilea revine independentului Călin Georgescu - 16%.
Liderul AUR Geoge Simion este cotat cu 14,1%, urmat de candidatul PNL Nicolae Ciucă - 13%
Mircea Geoană are 5,5%, iar Kelemen Hunor - 4,6%.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.