Preşedintele PMP, Eugen Tomac, declară la RFI că nu ia în calcul o candidatură la alegerile prezidenţiale din toamnă. El spune că e posibil ca partidul să fie reprezentat în cursa pentru Cotroceni de un om care a fost întotdeauna aproape de Traian Băsescu, în mod special în timpul mandatelor de preşedinte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

Eugen Tomac precizează că PMP va avea propriul candidat la alegerile prezidenţiale.
 
”Suntem într-o analiză internă. Vrem să venim cu un candidat care să facă diferenţa faţă de tot ceea ce există în spaţiul public ca posibili candidaţi şi îi asigur pe toţi cei care ne-au votat şi pe toţi cei care aşteaptă un altfel de candidat din partea dreptei că PMP-ul este aproape de a-l prezenta pe cel care poate obţine un număr de voturi chiar mai mare decât Dăncilă”, afirmă liderul PMP.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Întrebat dacă el va fi candidatul PMP la alegerile prezidenţiale, eurodeputatul a răspuns: ”Nu, nu iau în calcul o asemenea candidatură, dar în clipa de faţă, PMP este într-o analiză profundă şi în discuţii destul de avansate cu oameni apropiaţi de PMP sau de preşedintele Băsescu, care sunt convins că pot face o figură frumoasă la alegerile din toamnă”.

Eugen Tomac spune că ”este posibil să fie un om apropiat PMP”.

”În mod obligatoriu, sunt oameni care au fost întotdeauna aproape de preşedintele Băsescu, în mod special în timpul mandatelor de preşedinte”, a precizat el.

 

Întrebat dacă e vorba de o persoană care a fost ministru sau consilier prezidenţial, liderul formaţiunii a replicat: ”Nu, nu a fost consilier prezidenţial”.​​

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.