Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să dea curs cererii de revocare a procurorului-şef al DNA şi se bucură că această decizie "limpezeşte unele din lucrurile care în trecut au creat confuzie şi controverse". El mai afirmă că CCR a întărit prin decizia de miercuri poziţia Guvernului şi a ministrului Justiţiei, subliniind că Ministerul Public funcţionează sub atutoritatea ministrului Justiţiei. În opinia lui Tăriceanu, decizia a oferit consolidarea caracterului republican al democraţiei parlamentare a României, afirmând că a auzit des spunându-se că România este republică semiprezidenţială, plecându-se de la ideea că preşedintele este votat direct, dar acest lucru nu este un criteriu definitoriu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Mă bucur că această decizie, speram că aşa va fi, dar am aşteptat cu nerăbdare să vedem punctul de vedere exprimat de CCR, că limpezeşte în acest fel unele din lucrurile care în trecut au creat confuzie şi controverse. Am văzut foarte multe confuzii făcute de cei care chiar poate pretindeau că au ceva cunoştinţe de drept constituţional. Decizia privind revocarea – care este luată de ministrul Justiţiei – nu poate să fie contrazisă de preşedinte. Preşedintele trebuie să dea curs cererii de revocare care o priveşte pe şefa DNA”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.

Preşedintele ALDE spune că CCR a întărit prin această decizie poziţia Guvernului şi a ministrului Justiţiei, subliniind că Ministerul Public funcţionează sub atutoritatea ministrului Justiţiei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

“CCR, astăzi, face să întărească poziţia Executivului, a ministrului Justiţiei în ceea ce priveşte relaţia instituţională între ministrul Justiţiei şi Ministerul Public. CCR subliniază că Ministerul Public funcţionează sub autoritatea ministrului Justiţiei, aşa cum este trecut în mod explicit, clar şi fără echivoc în Constituţie şi preşedintele nu are un rol decât solemn şi de a da greutate şi legalitate deciziei de numire şi de revocare în cazul procurorilor. Vorbim de legislaţia în vigoare în momentul de faţă. Preşedintele nu poate să aibă un rol decisiv nici în numirea, nici în revocarea, aprecierea funcţionării Ministerului Public şi a procurorilor revine ministrului Justiţiei”, a mai explicat acesta.

El mai precizează că ziua de astăzi este foarte importantă în ceea ce înseamnă consolidarea caracterului republican al democraţiei parlamentare a României.

“Astăzi este un moment foarte important în ceea ce înseamnă din punctul meu de vedere consolidarea caracterului republican al democraţiei parlamentare a României. Foarte multă vreme am auzit discuţii despre România ca republică semiprezidenţială, plecându-se de la ideea că preşedintele este votat direct. Acesta nu este un criteriu definitoriu, ci este vorba de atributele preşedintelui”, a mai spus el.

Întrebat ce va face coaliţia PSD-ALDE dacă preşedintele Klaus Iohannis va refuza revocarea Codruţei Kovesi, Tăriceanu a replicat: "Deciziile Curţii sunt obligatorii pentru toată lumea şi ele trebuiesc aplicate, deci ele sunt valabile şi pentru preşedinte. Preşedintele face parte din arhitecutra constituţională şi el nu se poate sustrage de la aceste obligaţii care îi revin, cu atât mai mult cu cât preşedintele este garantul respectării Constituţiei".

Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea Guvernului privind un conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis şi între Guvern şi preşedinte, ca urmare a respingerii de către şeful statului a cererii de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.