Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, că şi-ar fi dorit ”o reformă mai amplă, mai cuprinzătoare şi mai curajoasă” a legilor justiţiei, el apreciind că Parlamentul a făcut ”un minim necesar”, în condiţiile unei presiuni mediatice şi a unei presiuni publice, care denotă puţină cunoaştere a conţinutului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Eu consider că noi am avut de rezolvat câteva probleme extrem de serioase care au fost subiecte pe care le-am discutat şi le-am dezbătut în campania electorală, cu electoratul. Am văzut personal că sunt probleme de interes şi de preocupare majoră în rândul magistraţilor, în timpul lucrărilor comisiei speciale pentru legile justiţiei. Cele patru chestiuni importante pe care le-am analizat, le-am dezbătut şi votat sunt: în primul rând, răspunderea magistraţilor şi aici cred că toată lumea este de acord că trebuie să existe, ca pentru toate categoriile socio-profesionale, o anumită răspundere şi bine definită. Iar în cazul magistraţilor, este vorba de reaua credinţă şi de grava neglijenţă, nu de erori judiciare. Există totodată problema reglementată a locului unde se găseşte Inspecţia Judiciară şi cum funcţionează, pentru ca ea să-şi poată îndeplini rolul pentru care a fost gândită. Al treilea element pe care l-am abordat a fost crearea acelei secţii în cadrul procuraturii care să ancheteze din punct de vedere al legii încălcările potenţiale făcute de magistraţi şi, nu în ultimul rând, modul în care scoatem de sub influenţa sau de sub incidenţa factorului politic numirea procurorilor la parchete”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu despre legile justiţiei adoptate de Parlament.

Întrebat dacă este mulţumit de cum au fost modificate legile justiţiei, preşedintele Senatului a răspuns negativ.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Nu sunt mulţumit. Eu mi-aş fi dorit o reformă mai amplă a legilor justiţiei, mai cuprinzătoare şi mai curajoasă. Parlamentul a putut să facă ceea ce vedeţi în condiţiile unei presiuni mediatice, unei presiuni publice care denotă puţină cunoaştere a conţinutului. Şi ceea ce s-a reuşit să se facă e măcar un minim necesar”, a susţinut Tăriceanu.

Liderul ALDE a afirmat că îşi doreşte ca aceste legi să pună mai mult accentul pe protejarea cetăţenilor şi pe diminuarea funcţiei represive a statului.

”Dacă aş începe pentru cele trei legi să vă fac o listă exhaustivă a modificărilor, ar fi foarte greu să o fac acuma. De principiu, spre deosebire de foarte mulţi pe care îi văd astăzi şi care îşi doresc întărirea statului represiv şi nu ţin cont de necesitatea apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Din contră, calcă în picioare cu o nepăsare totală aceste drepturi fundamentale caracteristice unei societăţi democratice şi liberale. Mi-aş fi dorit ca aceste legi să pună mai mult accent pe apărarea acestor drepturi, pe protejarea cetăţenilor şi pe diminuarea funcţiei represive a statului, pentru că asta înseamnă în esenţă un stat liber, un stat democratic”, a afirmat preşedintele Senatului.

Tăriceanu a subliniat că ”nu poate să funcţioneze justiţie în condiţiile în care procurorul este atotputernic şi nu are niciun fel de responsabilitate”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.