Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat miercuri, la Parlament, că legea pensiilor nu va intra în dezbatere parlamentară în 2017 deoarece este un act normativ extrem de complicat şi de stufos, menţionând însă că punctul de pensie va creşte la 1.100 de lei începând cu 1 iulie 2018.
”Legea pensiilor, vom lucra la ea anul viitor, aşa ne-am propus. Nu cred că va intra în parlament în acest an”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
Întrebat cum s-a ajuns la această decizie de amânare din moment ce promisiunea era că actul normativ va fi gata anul acesta, liderul ALDE a răspuns: ”Cu grijă”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Legea este extrem de complicată, de stufoasă şi măsurile care trebuie avute în vedere sunt de o amplitudine fără precedent. Sunt milioane de dosare care trebuie analizate pentru a evalua impactul acestei legi”, a mai explicat Tăriceanu.
El a dat asigurări însă că, începând cu 1 iulie 2018, punctul de pensie va fi majorat la 1.100 de lei.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi, la Parlament, că în proiectul de buget pentru anul viitor vor fi prinse toate majorările prevăzute în programul de guvernare, nu însă şi legea pensiilor, despre care a spus că este obligatoriu să se aplice din 2018.
”Domnul Mişa nu a fost ieri (la şedinţa coaliţiei – n. red.), o să ne vedem mâine (miercuri - n. red.). Ceea ce s-a prezentat până acum: sunt prevăzute toate actele normative care au fost adoptate, este încadrare sun 3% deficit, un program de investiţii bun”, a declarat Liviu Dragnea, întrebat dacă este mulţumit de cum arată până acum draftul de buget pentru anul viitor.
Liderul PSD a spus că noua lege pensiilor nu este prinsă în bugetul pentru 2018 deoarece nu a fost încă adoptată, spunând că nu este obligatoriu ca aceasta să se aplice de anul viitor.
”Nu, din moment ce nu-I adoptată. Ca să vii cu un proiect de lege a bugetului de stat, nu poţi să vii decât pe legi adoptate, nu poţi să prezumi că în anul următor sau peste o lună va fi adoptată o lege. Am şi discutat despre asta, că legea pensiilor nu este obligatoriu să-şi producă efectele financiare în 2018. În schimb, toate creşterile de care am vorbit în programul de guvernare sunt prinse în legea bugetului”, a precizat Dragnea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.