Senatorul UDMR Tanczos Barna a discutat cu premierul Marcel Ciolacu, care declarase că Ţinutul Secuiesc nu va avea niciodată autonomie, despre faptul că secuii au avut şi şi-au pierdut autonomia la Siculeni, judeţul Harghita. Fostul ministru al Mediului i-a oferit şefului Executivului două cărţi, un manual şi o descriere în limba română privind istoria Ţinutului Secuiesc, care evidenţiază existenţa acestuia. „Şi noi, maghiarii din Transilvania, secuii, locuitorii Ţinutului Secuiesc, suntem garanţia că Ţinutul Secuiesc va exista. Aşteptăm cu drag prim-ministrii României, în Ţinutul Secuiesc, pentru ca să le arătăm ospitalitatea secuiască”, a adăugat Tanczos Barna.
„Ţinutul Secuiesc a fost, este şi va fi! Astăzi la Siculeni, lângă monumentul Siculicidium, l-am avut ca oaspete pe domnul Marcel Ciolacu, prim-ministrul României. De ce? În cursul zilei de ieri, la Târgu Mureş, într-un discurs despre toleranţă, prim-ministrul Marcel Ciolacu a făcut o afirmaţie nefericită spunând că Ţinutul Secuiesc nu va exista niciodată. Cu această ocazie l-am invitat şi îi mulţumesc domnului prim-ministru că a acceptat invitaţia mea. Am avut ocazia să vorbim despre faptul că Ţinutul Secuiesc există. A existat, există şi va exista. Desigur, am vorbit şi despre autonomie, pe care secuii au pierdut-o aici, la Siculeni, şi pentru care au luptat atât de mult”, a scris Tanczos Barna, pe Facebook.
Acesta a mai spus că „domnul prim-ministru consideră că nu va mai fi niciodată autonomie”.
„Eu spun că nu ar trebui să deschidem o dezbatere pe acest subiect în 2024, în an electoral, pentru că astfel ajutăm doar partidele extremiste cum este AUR şi partidul Şoşoacă. Am convenit să continuăm colaborarea. Am reuşit să îi ofer domnului prim-ministru două cărţi. Un manual şi o descriere în limba română privind istoria Ţinutului Secuiesc, care evidenţiază existenţa acestuia. Faptul că suntem aici, în Ţinutul Secuiesc şi că l-am putut avea ca oaspete, dovedeşte că Ţinutul Secuiesc există. Şi noi, maghiarii din Transilvania, secuii, locuitorii Ţinutului Secuiesc, suntem garanţia că Ţinutul Secuiesc va exista. Aşteptăm cu drag prim-ministrii României, în Ţinutul Secuiesc, pentru ca să le arătăm ospitalitatea secuiască”, a completat fostul ministru al Mediului.
Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă în judeţul Harghita, că „să terminăm cu prostiile cu autonomia Ţinutului Secuiesc” şi a adăugat că acest lucru nu a fost şi nu va fi niciodată. El a mai spus că nimeni nu va împărţi Ardealul. Liderul PSD a mai transmis că nu va accepta să existe legi care să favorizeze anumiţi români de altă etnie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.