Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, şi-a amintit momentul în care a abrogat Ordonanţa 13, ca premier, şi a afirmat că s-a gândit că este posibil să nu mai facă politică. Grindeanu a precizat că era conştient că va urma o perioadă de conflicte cu conducerea de atunci a Partidului Social Democrat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Întrebat într-o conferinţă de presă care a avut loc vineri, la Timişoara, cum vede acum momentul din urmă cu cinci ani în care a abrogat controversata OUG 13, Sorin Grindeanu a declarat că şi-a asumat că urmează o perioadă de conflicte cu conducerea PSD.
 
"Ştiu în mod sigur că în momentul în care am dat OUG 14, pe care mi-am asumat-o ca prim-ministru, că voi intra într-o perioadă de conflicte cu conducerea partidului din acea perioadă, care a culminat cu moţiuni de cenzură şi aşa mai departe. Am fost conştient de acest lucru şi mi-am asumat. A fost sâmbătă seara, am chemat Guvernul de acasă, tot. La ora 8 era conferinţa de presă în care am anunţat OUG 14, am fost conştient de perioada care urma şi mi-am asumat”, a susţinut Sorin Grindeanu.
 
Prim-vicepreşedintele PSD a adăugat că a anticipat atunci că va intra "într-o zonă neprietenoasă" cu conducerea partidului.
 
"Dacă stăm să ne uităm la desfăşurarea evenimentelor de după, la moţiuni de cenzură, am anticipat că voi intra într-o zonă neprietenoasă cu conducerea partidului din care făceam parte, care a culminat cu moţiunea de cenzură, cu ce a urmat. După aceea, excluderea mea din partid, toate desfăşurările, sigur că mă gândeam că e posibil să nu mai fac politică. Orice om cred că are idei de acest tip. Dar s-au schimbat lucrurile la partid şi viaţa a oferit alte traiectorii”, a declarat Grindeanu.
 
OUG 13 modifica Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, dezincriminând şi abuzul în serviciu, atunci când prejudiciul produs e mai mic de 200.000 de lei, iar adoptarea actului normativ a determinat proteste ample.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.