Sorin Grindeanu a declarat, întrebat dacă ar trebui să demisioneze ministrul Energiei Virgil Popescu sau dacă ar trebui demis de către premier, după accidentul de la Jilţ Sud, că acesta este atributul prim-ministrului, însă „este cert că anumite acţiuni trebuie a fi făcute”. De asemenea, chestionat dacă, din luna mai când şefia Guvernului va fi preluată de către Marcel Ciolacu va mai fi în funcţie Virgil Popescu, ministrul Sorin Grindeanu a precizat că nu ae de unde să ştie în acest moment dacă Ministerul Energiei va fi condus 100% de un membru al PNL. „În acest moment avem un protocol clar semnat, cred, în noiembrie 2021 între PSD-PNL-UDMR şi minorităţile naţionale. Acel protocol, dacă poate fi îmbunătăţit cu acceptul tuturor semnatarilor, va fi îmbunătăţit”, a mai spus social-democratul.
„Am ascultat şi eu acum declaraţia purtătorului de cuvânt al Guvernului care spune că vor fi făcute evaluări de către prim-ministru. Eu ştiu că e atributul prim-ministrului, dar este cert că anumite acţiuni trebuie a fi făcute, dar e competenţa premierului. Sunt vicepremier, nu am în competenţă acest lucru”, a afirmat Sorin Grindeanu, întrebat miercuri la Antena 3 dacă ar trebui demis Virgil Popescu după tragedia de la Jilţ Sud şi pentru ce a făcut în domeniul energiei de când este în funcţie.
Chestionat dacă nu va demisiona Virgil Popescu sau nu îl va demite premierul până pe 25 mai, el va putea fi ministru într-un Guvern condus de un premier al PSD, Grindeanu a răspuns: „Propunerea de premier PSD este Marcel Ciolacu, o propunere votată în unanimitate de către noi în forurile de conducere ale PSD”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Sigur că sunt portofolii care sunt conduse de membri ai PNL, altele ai UDMR şi altele de colegi din PSD. Nu am de unde să ştiu în acest moment dacă Ministerul Energiei va fi condus 100% de un membru al PNL. Facem speculaţii şi acest lucru cred că, la momentul potrivit, va fi clarificat”, a completat ministrul Transporturilor.
El a adăugat că pentru a discuta despre cum şi cine va conduce portofoliile din Guvern, din luna mai încolo, atunci asta înseamnă schimbarea protocolului ca un minister PNL să fie condus de un ministru de la PSD.
„E corect ceea ce spuneţi, dar eu am dat o declaraţie săptămâna trecută şi am văzut că şi colegi de ai mei au început să spună acelaşi lucru. În acest moment avem un protocol clar semnat, cred, în noiembrie 2021 între PSD-PNL-UDMR şi minorităţile naţionale. Acel protocol, dacă poate fi îmbunătăţit cu acceptul tuturor semnatarilor, va fi îmbunătăţit. Dacă nu, acel protocol rămâne în vigoare. Deci lucrurile sunt cât se poate de clare. Toată lumea trebuie să fie de acord pentru a schimba un protocol”, a mai spus Grindeanu.
Întrebat şi dacă PSD e mulţumit de activitatea lui Virgil Popescu în domeniul energiei, Sorin Grindeanu a replicat: „Aţi văzut în toată această perioadă de guvernare şi înainte, când PSD nu era parte a Guvernului, că am exprimat de multe ori noi ca partid diverse puncte de vedere, încercând să dăm soluţii”.
„Soluţii care pare că atunci când venim cu ele nu sunt doar adoptate, dar şi cei de la nivel european, apropo de taxa de solidaritate vă aduceţi aminte undeva anul trecut, în perioada aceasta, cum le săreau unora batistuţele din buzunare şi spuneau că taxă de solidaritate în România nu va fi pentru impozitări, ş.a.m.d, după care a venit UE şi a impus această taxă de solidaritate la nivel european, care a fost până la urmă transpusă şi în legislaţia din România. Dar ea a fost adoptată în prezenţa ministrului Energiei din România, pentru că era o reuniune a miniştrilor de energie din Europa”, a completat Grindeanu.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a declarat, întrebat despre posibile măsuri după accidentul de la Jilţ Sud care să includă şi o demitere a ministrului Energiei Virgil Popescu, că „în funcţie de rezultatul acestor evaluări şi în funcţie de cum va arăta această înlănţuire a responsabilităţilor, nu putem exclude la acest moment nicio opţiune, dar este prematur pentru că la acest moment toate aceste responsabilităţi trebuie să se reflecte în realitatea care va fi constatată în teren”.
Trei persoane au murit şi zece au fost rănite în urma accidentului produs, marţi, în cariera Jilţ Sud.
Primele verificări ale poliţiştilor arată că autoutilitara care a căzut la o diferenţă de nivel de aproximativ trei metri transporta muncitori, dar şi două tuburi metalice de acetilenă.
După decesul a trei persoane, cu vârste de 29, 38, respectiv 48 de ani şi după rănirea altor muncitori, Poliţia a deschis dosar pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.