Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat joi, la inaugurarea Podului peste Dunăre între Brăila şi Tulcea că este un pod pe care l-ar numi un pod al speranţei, un pod al unirii. El a arătat că este prima conexiune rutieră din istoria României dintre judeţele Tulcea şi Brăila şi este dovada că statul român ştie să investească şi să atragă bani europeni, ştie să abordeze strategic dezvoltarea regiunilor din România. Ministrul a anunţat că până la sfârşitul anului va trebui să fie finalizat şi drumul de aproape 20 de kilometri până la Jijila.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

 

UPDATE - Ministrul Sorin Grindeanu a anunţat şi ce lucrări mai sunt de făcut în zonă. 

“Până la sfârşitul anului va trebui să fie finalizat şi drumul de aproape 20 de kilometri până la Jijila. La începutul anului viitor trebuia să fie finalizat drumul expres Brăila  - Galaţi. Pe malul brăilean acest pod se va descărca în acest drum expres. Tot în această zonă e aproape finalizat studiul de fezabilitate pentru drumul expres Brăila  - Focşani, urmând ca în lunile viitoare să putem să îl scoatem la licitaţie. Şi tot aşa pentru drumul expres Brăila – Buzău”, a spus ministrul.
 
”Se investeşte foarte mult în această zonă şi sper ca proiectele să meargă în acelaşi ritm susţinut în viitor”, a mai afirmat ministrul Transporturilor.

ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Astăzi trăim un moment special pentru infrastructura din România. În 2014 puţini credeau în reuşita acestui proiect. Iată că la 6 ani distanţă suntem aici împreună să deschidem circulaţia pe acest pod care leagă cele trei regiuni istorice. Este un pod pe care l-aş numi un pod al speranţei, un pod al unirii, al speranţelor pentru toţii românii, pe care şi le-au pus locuitorii în această lucrare de infrastructură unică în România şi în sud estul Europei”, a spus ministrul Transporturilor.

Sorin Grindeanu a arătat că este prima conexiune rutieră din istoria României dintre judeţele Tulcea şi Brăila.

”Acest pod până la urmă este dovada că statul român ştie să investească şi să atragă bani europeni, ştie să abordeze strategic dezvoltarea regiunilor din România şi mai ales ştie să creeze oportunităţi pentru noi locuri de muncă. România îşi consolidează prin aceasră lucrare de infrastructură inclusive rolul strategic la frontiera de est a Uniunii Europene şi a Alianţei Nord-Atlantice”, a mai arătat Grindeanu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.