Fostul prim-ministru Sorin Grindeanu a fost avizat marţi cu 15 voturi ”pentru”, 7 voturi ”împotrivă” (PNL şi USR) şi o abţinere (PMP) de către comisiile de specialitate ale Parlamentului pentru a prelua funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), urmând ca plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului să dea votul final pentru numirea lui Grindeanu cel mai probabil săptămâna viitoare.
Încă din debutul şedinţei, preşedintele comisiei economice a Senatului, liberalul Daniel Zamfir, i-a reproşat lui Sorin Grindeanu că nu este potrivit pentru a conduce ANCOM, amintindu-i de acuzaţiile aduse de social-democraţi atunci când l-au dat jos de la şefia Guvernului.
”Nu se poate ca preşedintele ANCOM să fie manevrat de forţe obscure”, a spus Zamfir, precizând că nu face decât să citeze ceea ce membrii PSD au spus despre Grindeanu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Nu are de ce să-mi fie ruşine”, a replicat fostul prim-ministru, precizând că în prezent el nu mai este membru de partid după ce a fost exclus de PSD.
Contrele dintre Sorin Grindeanu şi parlamentarii liberali au durat pe tot parcursul audierilor.
Senatorul PNL Florin Cîţu i-a amintit fostului premier că, după demiterea din funcţia de şef al Guvernului şi după excluderea din PSD, a declarat că va rămâne pesedist pe viaţă.
”Am spus că principala mea dorinţă e să rămân în PSD, dar eu în acest moment sunt exclus. Dacă cumva voi deveni preşedintele ANCOM, contestaţia mea la excludere (din PSD - n. red.) nu mai are rost. Eu în acest moment sunt apolitic”, a replicat Grindeanu.
”Aţi spus public că v-a lipsit pupincurismul pentru a rămâne în funcţie. E o întrebare retorică, pentru că azi sunteţi aici pus tot de PSD”, a mai spus Florin Cîţu.
”L-aş completa pe domnul Cîţu: acea declaraţie cu pupincurismul a venit după ce vi s-a propus, înţeleg o funcţie, aceea de preşedinte al ASF. Aţi refuzat-o pe aia de la ASF”, a spus şi senatorul PNL Daniel Zamfir.
”Am refuzat-o pentru că nu sunt finanţist. Eu am terminat informatica, am fost şi ministrul Comunicaţiilor şi ăsta este domeniul în care mi-am făcut şcoala”, a replicat Grindeanu.
”Am înţeles, deci dacă vi s-ar fi propus ASF în loc de ANCOM, nu mai funcţiona cu pupincurismul”, a continuat Zamfir.
”Îmi cereţi să fiu apolitic, dar mă duceţi spre a face dclaraţii politice”, a răspuns Sorin Grindeanu.
Fostul prim-ministru Sorin Grindeanu a fost propus luni de către premierul Mihai Tudose pentru a prelua preşedinţia Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), după ce Adrian Diţă şi-a înaintat, vineri, demisia din funcţie.
Propunerea ca Grindeanu să preia şefia ANCOM a fost înaintată de şeful Guvernului conducerilor celor două Camere ale Parlamentului, urmând că votul să fie dat, cel mai probabil, în plenul reunit de săptămâna viitoare.
Birourile Permanente Reunite au decis luni ca audierea lui Sorin Grindeanu să fie făcută în comisiile de specialitate ale Parlamentului până joi, 26 octombrie. Tot până joi va trebui elaborat şi raportul comisiilor referitor la audiere.
Postul de preşedinte al ANCOM a rămas vacant după ce Adrian Diţă şi-a înaintat, vineri, demisia din funcţie la numai cinci luni de la numirea în acest post de către Parlament.
Diţă a fost numit în funcţie în luna mai, preluând conducerea ANCOM de la Cătălin Marinescu.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, spusese marţi, la Parlament, că este de acord cu schimbarea şefului ANCOM şi nu a negat că la şefia instituţiei ar putea fi numit fostul premier Sorin Grindeanu.
Pe 11 mai, Adrian Diţă a fost numit de către plenul reunit al Parlamentului, în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale în Comunicaţii, cu 236 voturi ”pentru” şi zece ”împotrivă”.
Adrian Diţă, a ocupat, din noiembrie 2015 până în mai 2017, funcţia de director de afaceri publice în cadrul Telekom România. Totodată, din martie 2011 până în mai 2017, a avut şi funcţia de director în cadrul Romconnection Consulting, potrivit contului de LinkedIn. În perioada 2010-2011, a fost director de Coporate Affairs în cadrul International Railway Systems, grup controlat de omul de afaceri Cristian Burci. În perioada iunie 2004 – ianuarie 2010, a avut funcţia de director de Corporate Affairs în cadrul Vodafone România.
Guvernul Grindeanu a modificat, pe 27 aprilie, prin ordonanţă de urgenţă, legea de funcţionare a ANCOM, statuând că numirea preşedintelui şi vicepreşedinţilor acestei instituţii se va face de către plenul reunit al Parlamentului, la propunerea Guvernului.
Înainte de aprobarea acestei OUG conducerea ANCOM era numită de către preşedintele României, la propunerea Guvernului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.