Executivul a adoptat, joi, o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale Căilor Ferate Române, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a precizat că actul normativ dă posibilitatea autorităţilor locale de a contribui inclusiv la reparaţia şi modernizarea gărilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ordonanţa de urgenţă modifică şi completează mai multe acte normative în vederea corelării cadrului normativ care reglementează activitatea din domeniul feroviar cu legislaţia europeană care vizează acest domeniu, arată comunicatul de presă al Guvernului.

Conforim sursei citate, noile reglementări vor duce la creşterea competitivităţii transportului feroviar pe piaţa internă a serviciilor de transport, a eficienţei modului de gestionare a serviciilor publice obligatorii de transport feroviar de călători, precum şi la creşterea progresivă a gradului de acoperire a costurilor companiilor feroviare pe baza veniturilor proprii obţinute din activitatea comercială, ducând astfel la  diminuarea treptată a necesităţilor de finanţare de la bugetul de stat.


„Autorităţile locale vor putea contribui inclusiv la reparaţia şi modernizarea gărilor!  Am aprobat astăzi în şedinţa de guvern o Ordonanţă care asigură corelarea legislaţiei naţionale cu cea europeană în domeniul feroviar. Astfel, facem un pas important spre descentralizarea unor servicii şi investiţii în domeniul feroviar. Prin modificările prevăzute în actul normativ autorităţile locale interesate vor avea inclusiv posibilitatea să încheie parteneriate cu CFR pentru reparaţia şi modernizarea gărilor din localităţi”, a scris Sorin Grindeanu, joi pe Facebook.

Ministrul adaugă că prin ordonanţa de urgenţă sunt stabilite următoarele:

„- distincţia între obligaţiile de serviciu de interes naţional (care sunt în competenţa MTI) şi obligaţiile de serviciu de interes local (care sunt de competenţa autorităţilor publice locale);

- permisiunea acordată autorităţilor publice locale să contribuie la asigurarea nivelului de performanţă al infrastructurii feroviare prin implementarea unor servicii publice adecvate de transport feroviar al călătorilor;

- posibilitatea ca autorităţile publice locale să încheie cu administratorul infrastructurii feroviare contracte de activitate locală;

- asigurarea cadrului legislativ care permite MTI, Companiei Naţionale care administrează infrastructura feroviară, Societăţilor Naţionale rezultate din reorganizarea SNCFR şi autorităţilor publice locale constituirea unor parteneriate pentru implementarea de proiecte care privesc infrastructura feroviară publică”.
 

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.