Senatorul USR Vlad Alexandrescu afirmă că atitudinea primarului din Târgu Mureş este dovada unei lipse de viziune "asupra unei probleme pe cât de reale pe atât de dureroase". "Este de neconceput ca în anul 2020 să se afle în poziţii de autoritate persoane lipsite atât de o înţelegere în profunzime a nevoilor societăţii, cât şi de empatie şi de decenţă în exprimare", spune el.
"Consider inadmisibilă atitudinea lui Dorin Florea, primarul municipiului Târgu Mureş, care, prin declaraţiile sale incalificabile, nu doar că face abstracţie de valori de bază pe care dorim să construim o societate democratică şi incluzivă, ci dă dovadă de o completă lipsă de viziune asupra unei probleme pe cât de reale pe atât de dureroase. Dincolo de limbajul licenţios folosit, aşa-zisa sa propunere referitoare la criteriile aleatorii potrivit cărora statul ar trebui să intervină în situaţiile de sărăcie nu este nici pe departe una menită să încurajeze un progres real al societăţii sau o creştere armonioasă a copiilor din familii defavorizate", afirmă senatorul Vlad Alexandrescu.
El adaugă că "faptul că discursul său este construit în chip explicit pe denigrarea unei etnii este cu atât mai grav cu cât Dorin Florea, devenit în ultima vreme membru ALDE, a fost sancţionat în 2013 de către CNCD pentru discriminarea romilor".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Este de neconceput ca în anul 2020 să se afle în poziţii de autoritate persoane lipsite atât de o înţelegere în profunzime a nevoilor societăţii, cât şi de empatie şi de decenţă în exprimare", spune Alexandrescu.
Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, propune realizarea unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aibă copii, care să ţină cont de dovada unui loc de muncă, a unei locuinţe stabile, o "situaţie financiară acceptabilă", "un nivel de educaţie minim stabilit prin lege" şi o vârstă minimă. "În România există multe familii defavorizate (nu mă refer la persoane cu dizabilităţi), ci la cei apţi de lucru care nu vor să muncească, la cei care aduc pe lume copii cu un singur scop: să aibă o sursă de venit. Aceste medii generează infracţionalitate crescută, abandon, lipsă de educaţie etc.", afirmă el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.