Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a declarat luni, în cadrul unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor dedicate Revoluţiei Române, că în 1989, românii şi-au dat viaţa pentru idealuri înalte, iar obligaţia noastră, ca oameni politici, este să depunem toate eforturile pentru ca vieţile răpuse de comunişti să nu fi fost în zadar şi să nu uităm că fără sacrificiul românilor din 1989 noi nu ne-am fi aflat astăzi aici.
”În aceste zile se împlinesc 34 de ani de la Revoluţia română, evenimentul care avea să schimbe pentru totdeauna istoria ţării noastre. Atunci, curajul românilor care s-au împotrivit chiar cu preţul propriei vieţi acelui sistem represiv ne-a adus libertatea. Din 1989, luna decembrie a căpătat un nou sens pentru noi, românii. Nu suntem doar în luna sărbătorilor, ci şi în luna eliberării noastre ca naţiune. Decembrie 1989 ne-a adus darul libertăţii, darul credinţei regăsite, al speranţei renăscute, al încrederii într-un viitor mai bun, iar preţul plătit pentru toate acestea a fost unul extrem de mare: peste 1000 de morţi şi alte mii de răniţi”, a declarat preşedintele interimar al Camerei.
Alfred Simonis a precizat că românii nu au mai răbdat frigul, foamea şi cenzura şi au ieşit să-şi strige nemulţumirea şi neajunsurile. Şi au făcut-o prima dată la Timişoara.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Timişoara este locul în care a pornit scânteia, în care s-a strigat pentru prima dată “Jos comunismul” şi “Libertate” şi primul oraş declarat liber de comunism. De la acel moment, în fiecare decembrie, Timişoara îmbracă haine de doliu şi îşi plânge morţii, iar pentru mulţi timişoreni amintirea acelor zile de luptă este încă vie. Timişoara, doamnelor şi domnilor, a reuşit să scrie o nouă filă în istoria României şi să dea un nou sens vieţii tuturor românilor, lucru pentru care trebuie să fim recunoscători”, a afirmat Simonis. ”Am fost, timp de 34 de ani, martorii dezvoltării unei noi Românii şi am beneficiat de drepturi la care părinţii sau bunicii noştri nici nu aveau curajul să se gândească: putem spune liber ce credem, putem merge oriunde în lume şi, mai ales, putem să ne alege singuri destinul; pe scurt – trăim într-o democraţie. În 1989, românii şi-au dat viaţa pentru idealuri înalte, iar obligaţia noastră, ca oameni politici, este să depunem toate eforturile pentru ca vieţile răpuse de comunişti să nu fi fost în zadar şi să nu uităm că fără sacrificiul românilor din 1989 noi nu ne-am fi aflat astăzi aici”, a mai spus Simonis.
Preşedintele interimar a cerut un moment de reculegere pentru eroii Revoluţiei din 1989.
Liderul USR, Cătălin Drulă, a afirmat la rândul lui că acum 34 de ani, pe străzile Timişoarei, oameni curajoşi mureau pentru libertate şi adevăr.
”Minciuna sufocase de zeci de ani România, valorile erau inversate, binelui i se spune rău, şi răului bine, şi o lume întreagă era pusă în ordinea inversă a valorilor fireşti. Cred că în fiecare decembrie trebuie să ne gândim la cei care au avut curaj atunci şi cîrora le datorăm libertatea noastră, astăzi, nu doar prin cuvinte ci prin faptele noastre”, a subliniat Drulă.
Deputatul PNL Daniel Gheorghe a afirmat că Revoluţia din 1989 reprezintă ”un punct de căpătâi pentru România de astăzi”.
”Nimic din toate darurile pe care le avem astăzi şi de care ne bucurăm, libertatea expresiei, libertatea cuvântului, bunăstare materială, dreptul de a gândi cu mintea noastră (..) faptul că am reuşit să devenim parte a NATO şi UE se datorează jertfel din 1989”, a mai spus Daniel Gheorghe.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.