Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, are loc, marţi, urmând a fi discutată situaţia agresiunii din Ucraina şi implicaţiile asupra ţării noastre precum şi gestionarea unui eventual flux masiv de refugiaţi.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la evoluţiile privind situaţia de securitate euroatlantică în contextul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi implicaţiile pentru România;
Un alt subiect se referă la măsurile pentru gestionarea integrată a unui eventual flux masiv de refugiaţi/persoane strămutate pe teritoriul naţional, în contextul securitar internaţional.
În cadrul şedinţei Consiliului vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale.
O şedinţă CSAT a fost convocată şi joi, imediat după atacul Federaţiei Ruse asupra Ucrainei.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după şedinţa CSAT pe tema situaţiei din Ucraina, că Federaţia Rusă a ales calea reprobabilă a violenţei armate masive împotriva unui stat suveran, a ales forţa tancurilor în detrimentul vieţilor cetăţenilor, iar România condamnă ferm această agresiune.
Preşedintele a reluat afirmaţia potrivit căreia niciun român nu trebuie să se teamă pentru siguranţa sa, adăugând că România nu va fi atrasa în conflictul militar din Ucraina.
De asemenea, Iohannis a anunţat că România este pregătită să facă faţă oricăror consecinţe economice şi umanitare pe care le-ar putea genera un eventual conflict de durată între Rusia şi Ucraina. ”Oricât de mult rău ar încerca să facă, ultimii revizionişti ai istoriei trebuie să ştie că lumea pe care vor să o reînvie a apus demult”, a conchis el.
Potrivit datelor oficiale, numărul persoanelor are sosesc în România din Ucraina este în continuă creştere, fiind organizat un grup de lucru la nivelul Guvernului pentru a centraliza ofertele de sprijin şi cererile de ajutor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.