Liderii PSD, reuniţi vineri în şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN) la Băile Herculane, au adoptat în unanimitate o rezoluţie în care denunţă existenţa unui aşa numit ”Stat Paralel şi Ilegitim” care, în opinia lor, încearcă să preia controlul asupra puterii politice şi care reprezintă un pericol de natură să îngrijoreze opinia publică. Ei îl acuză pe preşedintele Klaus Iohannis că, prin lispa sa de reacţie, este complice la numeroasele încălcări ale Constituţiei de către exponenţii aşa-zisului ”Stat Paralel şi Ilegitim” şi că şeful statului îşi încalcă una dintre principalele atribuţii constituţionale, şi anume vegherea la respectarea legii fundamentale şi la buna funcţionare a autorităţilor statului.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”PSD constată existenţa mai multor vulnerabilităţi ale statului de drept, care sunt speculate de exponenţii «Statului Paralel şi Ilegitim», cu scopul de a controla discreţionar puterea politică sau puterea judecătorească. Rezultă că «Statul Paralel şi Ilegitim», foloseşte resursele financiare publice şi instrumentele specifice autorităţii de stat pentru a-i intimida, şantaja sau a-i înlătura pe decidenţii politici care susţin sau promovează modificările legislative menite să readucă puterile statului în matca lor constituţională, în acord cu principiile democratice şi cu drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului”, se arată în rezoluţia adoptată vineri de liderii PSD.
Social-democraţii susţin că acţiunile din ultima perioadă ale „Statului Paralel şi Ilegitim’’, ”disimulate sub aşa-numita «luptă anti-corupţie», au drept scop evident hărţuirea şi, în ultimă instanţă, decapitarea puterii politice legitim alese, pentru ca aceasta să nu îşi poată îndeplini Programul de guvernare angajat în faţa electoratului”.
PSD pretinde şi că aşa-zisul ”Stat Ilegitim şi Paralel” este dispus să blocheze toate politicile publice de creştere a veniturilor populaţiei, de creare de locuri de muncă, de susţinere a capitalului autohton sau de reformare a Justiţiei, din dorinţa de a deţine controlul asupra puterii politice.
Liderii PSD îl acuză pe preşedintele Klaus Iohannis că tolerează, prin lipsă de reacţie, abaterile grave de la litera şi spiritul Constituţiei săvârşite de ”Statul Ilegitim şi Paralel”, încălcându-şi astfel una dintre principalel atribuţii şi anume de a veghea la respectarea legii fundamentale şi la buna funcţionare a autorităţilor statului.
”PSD îşi manifestă susţinerea totală faţă de reformarea sistemului de justiţie, după modelul funcţional european”, mai arată liderii PSD reuniţi la Băile Herculane.
”PSD apreciază efortul presei care a avut şi are un rol esenţial pentru apărarea democraţiei şi a drepturilor fundamentale ale omului. În pofida tuturor presiunilor şi ameninţărilor, au existat posturi de radio şi televiziune, ziare şi publicaţii care au avut curajul să dezvăluie abuzurile «Statului Paralel şi Ilegitim» şi mecanismele prin care acesta încearcă să confişte puterea legitim aleasă. Fără aceste relatări, multe dintre delictele şi excesele «Statului Paralel şi Ilegitim» ar fi rămas necunoscute şi ar fi putut prolifera fără niciun fel de rezistenţă din partea opiniei publice”, mai scrie în rezoluţia social-democraţilor.
Liderii PSD mai spun că partidul îşi manifestă susţinerea totală a majorităţii parlamentare PSD-ALDE, pentru adoptarea pachetului de legi ”care să asigure reformarea sistemului de Justiţie, conform deciziilor CCR şi Directivelor Europene, care să garanteze stoparea abuzurilor şi aplicarea aceloraşi principii de bază care guvernează actul de justiţie în toate țările europene cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor”.
”Pachetul cu modificările legislative necesare în domeniul justiţiei reprezintă singurul instrument legal, democratic şi constituţional pentru garantarea respectării întocmai a drepturilor fundamentale prevăzute de Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, concretizată în asigurarea unei reale independenţe a judecătorilor pentru exercitarea şi înfăptuirea actului de justiţie”, se mai arată în rezoluţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.