Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat vineri la Vila Florica că este obligatoriu ca în anul 2024, Partidul Naţional Liberal să dea Preşedintele României. Ea a nunţat că Guvernul restaurează Vila Florica cu o valoare de 4,4 milioane de euro şi Aşezământele Brătianu. Ea şi-a exprimat convingerea că în final va fi o adevărată bijuterie, care va străluci ca în perioada în care era a fost martora unor decizii de marcă pentru România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Ne-am reunit azi, cu emoţie şi bucurie, la Vila Florica, în epicentrul liberalismului românesc, după aproape un secol şi jumătate de la fondarea PNL, pentru a reafirma crezul liberal. Ziua PNL reprezintă un moment important pentru a reafirma încrederea noastră în succesul României, în capacitatea creatoare a românilor, în libertate individuală şi în proprietate privată, în democraţie şi în statul de drept, în apartenenţa şi contribuţia noastră la valorile europene”, a declarat ministrul Culturii, Raluca Turcan, în cadrul aniversării de la Vila Florica din judeţul Argeş.

Ea a precizat că în acelaşi timp, ca ministru liberal al Culturii, consideră că nu există modalitate mai onestă de a manifesta respectul faţă de Brătieni şi moştenirea lor decât investiţia in patrimoniul construit, parte a identităţii noastre culturale. 

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Clădirea Vilei Florica  – acum instituţie muzeală – va fi renovată ca la carte. Astfel, Guvernul, din care PNL face parte, restaurează Vila Florica cu o valoare de 4,4 milioane de euro şi Aşezământele Brătianu  din Bucureşti care vor deveni secţiunea de carte veche a Bibliotecii Naţionale a României. Sunt convinsă că Vila Florica va deveni în final o adevărată bijuterie, care va străluci ca în perioada în care a fost martora unor decizii de marcă pentru România” a spus ea. 
 
Potrivit Ralucăi Turcan. numai Partidul Naţional Liberal este cu adevărat ataşat principiilor politice de dreapta, care să garanteze şi să se lupte pentru: dezvoltarea României pe termen lung, prin investiţii publice de calitate; moderizarea prin reforme veritabile asupra marilor sisteme publice; consolidarea capitalului nostru autohoton, prin susţinerea iniţiativei private şi stimularea competitivităţii IMM-urilor româneşti; apărarea cotei unice de impozitare; valori democratice şi un parcurs european şi euro-atlantic de nezdruncinat; varteneriate strategice solide şi obiective internaţionale importante.
 
 
”Pentru toate aceste motive, dragi liberali, este obligatoriu ca în anul 2024, Partidul Naţional Liberal să dea Preşedintele României. Numai PNL poate da României un Preşedinte de ţară care să ne garanteze atingerea marilor obiective naţionale, atât în plan intern, cât şi internaţional. În anul 2024, Partidul Naţional Liberal trebuie să multiplice modelul de administraţie publică locală modernă şi performantă în cât mai multe localităţi din ţară. Singura garanţie pentru acele comunităţile locale care au rămas în urmă şi care îşi doresc să se dezvolte este să aibă cât mai mulţi primari PNL şi consilii locale liberale, presedinti de Consilii Judetene şi Consilii Judeţene preocupati  de investiţii şi creşterea stadardului de viaţă al oamenilor”, a spus Turcan. 
 
Ministrul Culturii a arătat că miza alegerilor locale din 9 iunie este dezvoltarea comunităţilor locale şi reducerea  decalajelor .
 
”Şi după 2024, Partidul Naţional Liberal trebuie să fie parte a guvernării, ca garanţie pentru o viitoare guvernare performantă. Este un imperativ politic pentru PNL, dacă ne dorim să păstrăm aceeaşi traiectorie dezvoltare pentru România şi să ne asigurăm de ireversibilitatea reformelor din ultimii ani. nu trebuie să uităm că ceea ce România a obţinut în ultimii 4 ani şi jumătate – depăşirea crizelor succesive, asigurarea creşterii economice, protejarea locurilor de muncă şi a întreprinderilor autohtone, investiţii publice la nivel istoric, utilizare de peste 97% a fondurilor de coeziune – nu ar fi fost posibil dacă PNL nu şi-ar fi asumat responsabilitatea guvernării, atunci când celelate partide fugeau de ea”, a mai subliniat Turcan. 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.