Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, i-a răspuns duminică omologului său de la ALDE, Varujan Vosganian, care spunea că titlul moţiunii de cenzură a PNL vine "dintr-o recuzită nazistă şi rasială", transmiţându-i că poate pentru fostul liberal PSDragnea e mumă însă pentru mulţi români PSD e ciumă, ciuma rosie
”Varujan Vosganian se face că nu înţelege titlul moţiunii de cenzură iniţiată de PNL: "PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă", insinuând nişte asocieri naziste şi rasiale pe care doar dânsul le vede. Vreau să-i explic domnului Vosganian să caute motive ceva mai serioase pentru care nu doreşte cu votul său din Parlament să oprească haosul din economie şi atacul la Justiţie declanşat de guvernarea PSDragnea. Dl Vosganian se face că nu înţelege că titlul motiunii PNL este o parafrază a unui proverb popular românesc "Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă." Poate pentru Varujan Vosganian, PSDragnea e mumă însă pentru mulţi români PSD e ciumă, ciuma rosie”, a scris Dancă pe Facebook.
Deputatul Varujan Vosganian, vicepreşedinte ALDE, susţine că titlul moţiunii de cenzură a PNL, respectiv ”PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, vine dintr-o ”recuzită nazistă”, iar acesta este cel mai serios motiv de respingere a moţiunii, pentru a fi "un avertisment pentru cei care doresc să reînvie agresiuni, sintagme şi viziuni dintre cele mai amare şi mai ruşinoase ale secolului XX”.
Deputatul Varujan Vosganian a spus sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Iaşi, că titlul moţiunii de cenzură iniţiate de liberali este ”ridicol” şi ”vine dintr-o recuzită nazistă şi rasială”.
”Am lecturat cuprinsul acestei moţiuni de cenzură. Titlul mi se pare ridicol. Vine dintr-o recuzită nazistă. Eu i-am rugat de mai multe ori pe colegii noştri din Parlament să nu evoce prin sintagmele folosite experienţele cele mai triste ale secolului XX. Vă reamintesc faptul că această asociere între ciumă şi categorii sociale a fost creată pentru a netezi calea legilor rasiale de la Nurnberg, atunci când minoritatea evreiască a fost asemuită cu nişte animale care produc ciumă. A fost o ruşine a secolului XX. Asocierea aceasta dintre categorii sociale, dintre reprezentări politice şi o molimă de acest fel nu face decât să ne aducă aminte de acea recuzită de natură nazistă şi rasială”, a spus deputatul ALDE.
Vosganian a spus că îi pare rău că opoziţia a ales să catalogheze astfel majoritatea parlamentară, întrucât îi jigneşte pe cei care au votat partidele din arcul guvernamental.
”Îmi pare rău că opoziţia găseşte o astfel de modalitate de a cataloga majoritatea parlamentară, care în fond este opţiunea majorităţii celor care au votat. Şi dacă majoritatea românilor este purtătoare de molimă, atunci mi se pare că opoziţia nu a găsit calea cea mai potrivită de a se exprima. Sintagma aceasta găsită în titlul moţiunii de cenzură descalifică moţiunea de cenzură. Este cel mai serios lucru pentru ca moţiunea de cenzură trebuie respinsă, ca să fie clar un avertisment pentru cei care doresc să reînvie agresiuni, sintagme şi viziuni dintre cele mai amare şi mai ruşinoase ale secolului XX”, a mai declarat Varujan Vosganian.
Vicepreşedintele ALDE susţine că moţiunea opoziţiei are un deznodământ ”anunţat”, adică va fi respinsă în Parlament.
Liberalii au înregistrat vineri la Parlament moţiunea de cenzură intitulată ”PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, în textul căreia fac inventarul ”minciunilor”, al ”nerealizărilor” şi al măsurilor care, arată ei, au destabilizat economia în cele zece luni de când coaliţia PSD – ALDE a preluat guvernarea. Moţiunea a fost semnată de 148 de parlamentari de la PNL, USR, PMP şi independenţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.