Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin a declarat, întrebat cum priveşte protestul de joi al angajaţilor Ministerului Finanţelor, că va încerca să îl privească la televizor, pentru că nu are cunoştinţă despre această acţiune, fiindcă susţinea informarea de presă de la finalul şedinţei de joi a Executivului. El a mai spus că ministrul de Finanţe Marcel Boloş a participat la şedinţa Guvernului şi apoi s-a retras imediat ca să continue să lucreze „la proiectele mult aşteptate de către toată lumea”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Dacă evenimentul este în desfăşurare, aşa cum spuneţi, eu nu ştiu, pentru că sunt alături de dumneavoastră aici. L-am văzut pe ministrul de Finanţe la şedinţa de Guvern. A avut contribuţia sa la şedinţă şi s-a retras imediat ca să continue munca la proiectele mult aşteptate de către toată lumea”, a afirmat Mihai Constantin, la finalul şedinţei de joi a Executivului.

Chestionat cum priveşte acest protest, Constantin a răspuns: „Eu am să încerc să îl privesc la televizor, din relatările dumneavoastră şi ale colegilor dumneavoastră, pentru că, repet, nu am cunoştinţă despre acest protest”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Zeci de angajaţi din Ministerul Finanţelor Publice au întrerupt spontan lucrul, joi, şi au ieşit pe holurile instituţiei, pentru a protesta faţă de unele prevederi ale proiectului de Ordonanţă privind măsuri fiscal-bugetare, dar şi faţă de unele probleme mai vechi privind salarizarea angajaţilor din acest sistem.

Liderul sindicatului Meridian al angajaţilor din Finanţe, Negoiţă Voinea, afirmă că este posibil ca protestul să se extindă şi în teritoriu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.