PSD consideră că scopul principal al reformării sistemului fiscal din România este de a reduce inechităţile sociale şi de a asigura solidaritatea socială între contribuabili. În viziunea PSD povara fiscală trebuie distribuită în mod echitabil la nivelul societăţii. Astfel, trebuie îndeplinite concomitent două condiţii esenţiale: veniturile supradimensionate trebuie supraimpozitate, iar veniturile mici trebuie să beneficieze de impozite mai mici, potrivit unui comunicat de presă al partidului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În acest sens, PSD a făcut următoarele propuneri în coaliţia de guvernare:

1. Supraimpozitarea veniturilor salariale mai mari decât salariul Preşedintelui României;

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

2. Supraimpozitarea pensiilor speciale care depăşesc consistent pensia medie din România;

3. Diminuarea poverii fiscale prin deduceri aplicate veniturilor mici;

4. Contribuţie pentru Sănătate şi Educaţie din partea firmelor mari, pe o durată limitată.

Sursa citată mai precizează că pragurile si cotele de impozit pentru propunerile de mai sus urmează să fie discutate cu partenerii de guvernare.

„PSD consideră că, în această perioadă dificilă, este profund inechitabil ca cei cu venituri supradimensionate să se bucure de acelaşi regim fiscal aplicat celor care se zbat în sărăcie severă. În acelaşi timp, Guvernul are obligaţia de a promova solidaritatea între contribuabili şi de a asigura un echilibru just între impozitarea muncii şi a capitalului. Nu în ultimul rând, noul model fiscal trebuie să asigure resursele pentru continuarea investiţiilor şi a stimulării mediului de afaceri, pentru susţinerea dezvoltării economice şi a creşterii nivelului de trai”, conform sursei menţionate.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.