Social-democraţii au făcut la Biroul Electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti nr. 42 o plângere în care reclamă faptul că preşedintele Klaus Iohannis iar transmite mesaje electorale în favoarea PNL, precum şi primarul general Nicuşor Dan. PSD solicită ca aceste mesaj să fie înlăturate de pe toate mediile de difuzare şi să fie făcută o sesizare la Poliţie pentru ca aceştia să fie amendaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Plângerea formulată de către PSD poate fi accesată AICI.

PSD face referire la mesajul lui Klaus Iohannis, după întâlnirea de sâmbătă cu Nicuşor Dan la Palatul Cotroceni, în care vorbeşte de necesitatea colaborării Guvernului cu Primăria Capitalei pentru a fi rezolvate problemele bucureştenilor. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Mesajul politic antereferit, aşa cum vom arăta în continuare, este de natură a încălca în mod grav normele imperative ce disciplinează campania electorală, reprezentând în esenţă o susţinere ilicită a Partidului Naţional Liberal şi a candidaţilor săi, realizată după momentul temporar permis de legiuitor”, transmite PSD, în comunicatul de presă. 

Social-democraţii solicită BEM să constate că „discursul preşedintelui îndeplineşte în mod cumulativ toate aceste condiţii enumerate în cele de mai sus, respectiv se referă în mod direct la Partidul Naţional Liberal (în sens pozitiv) – fiind utilizată asocierea cu susţinătorul din campania electorală al acestei entităţi politice (Primarul General Nicuşor Dan), este utilizat după închiderea oficială a campaniei electorale, are obiectiv electoral declarat (câştigarea alegerilor parlamentare de către Partidul Naţional Liberal) şi depăşeşte în mod clar obiectivul de informare a publicului”.

De asemenea, sursa citată susţine că mesajul public al preşedintelui Klaus Iohannis „în sensul că problemele Bucureştiului pot fi rezolvate doar în condiţiile în care Primarul General Nicuşor Dan va găsi în următorul Guvern un «partener solid şi un sprijin solid», în contextul în care acesta din urmă şi-a exprimat în mod public adeziunea faţă de campania promovată de PNL şi candidaţii săi, declarând în repetate rânduri, în mod public, opţiunea în sensul votării acestei formaţiuni politice, depăşeşte graniţa unui simplu mesaj politic realizat în sfera atribuţiilor constituţionale şi se converteşte într-o susţinere ilicită a unei anumite formaţiuni politice”. 

PSD precizează că fapta este cu atât mai gravă cu cât şeful statului, în virtutea prerogativelor sale constituţionale, nu poate fi afiliat politic întrucât reprezintă doar statul român, este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării, veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice şi exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

Campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a încheiat sâmbătă, la ora 7.00.

Pe 25 noiembrie, social-democraţii i-au făcut plângere la Consiliul Naţional al Audivizualului (CNA) preşedintelui Klaus Iohannis pentru discursul pe care l-a susţinut cu o zi înainte. PSD a motivat atunci că declaraţia şefului statului a fost difuzată într-o emisiune informativă şi nu una electorală, iar materialul acestuia nu a prezentat activităţi ale preşedintelui, ci mesaje electorale directe pentru şi în favoarea PNL.

PSD a solicitat o decizie de îndrumare către radiodifuzori prin care intervenţiile lui Iohannis la organismele de radiodifuziune din timpul campaniei electorale să fie calculate corespunzător în cadrul timpului de emisie acordat PNL. PSD spune că Iohannis are un mesaj denigrator la adresa unui alt competitor electoral, iar acest lucru „încalcă în mod flagrant atât ordinea constituţională cât şi legislaţia audiovizuală”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.