Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a anunţat că delegaţia Germaniei din S&D a transmis luni o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis în care îii cere să respecte cutumele politice şi democratice europene, prin care partidul care câştigă alegerile parlamentare desemnează premierul.
„Delegaţia Germaniei în Grupul S&D din Parlamentul European a trimis astăzi o scrisoare deschisă Preşedintelui Klaus Iohannis, prin care solicită respectarea cutumelor politice şi democratice europene, prin care partidul care câştigă alegerile desemnează premierul”, a anunţat Victor Negrescu într-o postare pe pagina de Facebook a PSD.
El a adăugat că scrisoarea atrage atenţia asupra discursului agresiv din campanie care nu se potriveşte valorilor europene şi invită dreapta polităc să respecte aceste valori.
„Este un mesaj puternic de susţinere din partea familiei noastre politice şi o confirmare că practicile democratice europene trebuie respectate. În scrisoare se atrage atenţia asupra faptului că discursul agresiv din campanie nu se potriveşte valorilor europene şi invită dreapta politică să respecte valorile comune europene. Partenerii noştri din S&D consideră că România trebuie să îşi continue parcursul european şi că ţara are nevoie de o formulă guvernamentală care să asigure stabilitatea şi reformele necesare pentru a trece cu bine peste această criză medicală, socială şi economică dificilă”, completează Negrescu.
Acesta a adăugat că mesajul delegaţiei Germaniei din S&D sunt o reconfirmare a faptul că PSD redevine un partid credibil la nivel european.
„Aceste mesaje sunt o reconfirmare a faptului că PSD se modernizează şi redevine un partid credibil la nivel european. Pentru asta nu trebuie făcut niciun pas înapoi şi trebuie să rămânem consecvenţi în apărarea valorilor noastre social democrate”, mai spune eurodeputatul PSD.
Marcel Ciolacu a anunţat joia trecută că PSD a transmis scrisori socialiştilor europeni şi le-a prezentat situaţia din România, după alegerile parlamentare şi anume că nu este respectat votul românilor la scrutinul în care PSD a ieşit pe primul loc. Liderul social-democraţilor a amintit că există un raport al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în care este criticat preşedintele Klaus Iohannis pentru implicarea în campania electorală, alături de PNL.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.