Comisia de regulament a Camerei Deputaţilor a respins luni cu 4 voturi ”împotrivă”, 2 voturi ”pentru” şi o abţinere propunerea lui Florin Iordache de modificare a regulamentului astfel încât, în plen, după epuizarea timpului alocat dezbaterilor, amendamentele admise se supun votului la pachet, iar cele respinse doar în unele cazuri. Reprezentantul UDMR în comisie, deputatul Marton Arpad, a votat împotriva propunerii lui Florin Iordache.
Astfel, cei trei vor ca Regulamentul să stabilească această procedură: ”În situaţia în care timpul de dezbatere aprobat s-a epuizat, dezbaterea se încheie şi preşedintele Camerei supune unui singur vot toate amendamentele admise la un articol cuprinse în raportul comisiei. Amendamentele respinse se supun votului numai în cazul în care, prin vot, Camera a respins amendamentele admise de comisie”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Deputatul PSD Florin Iordache şi-a justificat joi propunerea de modificare a regulamentului Camerei Deputaţilor astfel încât amendamentele să fie votate în bloc, nu individual, prin faptul că dacă o propunere a fost respinsă în comisie, înseamnă că nu există o majoritate pentru adoptarea sa, deci nu mai are rost să fie supusă la vot.
”Aţi văzut ieri că a existat la plen o dublă votare a amendamentelor. Prin propunerea pe care am făcut-o, atunci când amendamentele admise sunt acceptate, amendamentele respinse clar nu mai au numărul de voturi, deci nu mai are rost să mai votăm (...) Aceasta pleacă de la o raţiune foarte simplă: ce ne facem în cazul bugetului care are mii de amendamente şi zeci de mii de alineate? Ar trebui să dăm voturi o dată pe amendamente admise şi apoi vot pe amendamentele respinse (...) Nici au nici în viitor şi nici în vecii vecilor acele amendamente care sunt respinse nu vor putea fi cunoscute mai mult”, a susţinut Florin Iordache.
Întrebat dacă propunerea sa vine după experienţa de miercuri, când şedinţa Camerei Deputaţilor a durat peste 13 ore, Iordache a răspuns: ”Fără îndoială, da”.
Chestionat în continuare dacă va iniţia şi modificarea regulamentului şedinţelor comune, deoarece proiectul de buget se discută în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, Iordache a spus că nu este nevoie.
”Nu cred că este necesar, pentru că regulamentul şedinţelor comune se completează cu regulamentul uneia din Camere. Deci, dacă avem o prevedere în regulamentul unei din Camere, fără îndoială se aplică şi la plenul reunit”, a susţinut deputatul PSD.
După vot, deputatul PMP Robert Turcescu a acuzat PSD că vrea să ducă mai departe politica pumnului în gură
“Ceea ce încearcă PSD este să ducă mai departe politica pumnului în gură, pe care o aplică deja de câteva şedinţe în plenul Camerei Deputaţilor. Prin urmare, astăzi am avut surpriza de a vedea că până şi oamenii care i-au susţinut în astfel de situaţii, este vorba despre cei de la UDMR, au votat împotriva unui amendament pe care mai întâi l-a propus colaborarea dintre Eugen Nicolicea şi Marton Arpad”, a declarat Turcescu.
"E adevărat că, înainte de a intra în şedinţă, mi-a şoptit cineva că domnul Nicolicea, ştiind că nu va mai beneficia de sprijinul lui Marton Arpad intenţiona să vină cu această inovaţie a votului ponderat. A modifica acest regulament după cheful domnului Nicolicea sau după circumstanţele pe care le întâmpină PSD-ul, înseamnă, practic, a arunca în aer şi proceduri parlamentare, şi felul în care funcţionează Parlamentul. El nu se poate modifica pentru că celor de la PSD-ALDE nu le covine la un moment dat că au parte, în sfârşit, de o poziţie foarte vocală în Parlament”, mai spune deputatul PMP.
La rândul său, Eugen Nicolicea a afirmat că deşi în deciziile Curţii şi în regulament se precizează că trebuie asigurată ponderea în comisie, într-o comisie în care fiecare grup, indiferent cât de mare, este are doar un reprezentant, ponderea nu poate fi asigurată decât printr-un vot ponderat
"Acest lucru s-a mai întâmplat, şi s-a mai aplicat, cred că există şi într-un regulament de acum 3 mandate, când eram tot preşedintele comisiei de regulament. Cei doi deputaţi au spus că nu ştiu cei aia vot ponderat. Pentru a nu bloca lucrările comisiei, am acceptat să fie unu la unu, adică votul unui partid cu 5 % să fie identic cu votul unui partid cu 50 %. Da (n.r. a fost respins), dar evident că această situaţie se tranşează de către plen Raportul comisiei este facultativ, Dar astăzi s-a ajuns ca minoritatea să fie 6 la 2", a spus Nicolicea.
Întrebat când s-a mai întâmplat ca în Comisia de regulament a Camerei Deputaţilor să existe vot ponderat, Eugen Nicolicea a spus că nu în mandatul acesta.
"Dacă votează PSD-ul care are 48% şi mai votează ALDE care are 5 %, au adoptat, pentru că împreună fac 53 %. În art. 42 (din regulament - n.r.) se spune - componenţa comisiilor se realizează în conformitate cu ponderea fiecărui grup parlamentar. Există două variante - fie ca la celelalte comisii să ai mai mulţi membri, fie să se realizeze ponderea ca la comitetul liderilor de grup - acolo unde ai un singur membru, acela să voteze cu ponderea grupului", a argumentat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.