Proiectul Codului administrativ a fost depus, la Parlament, ca iniţiativă legislativă asumată de senatorii şi deputaţii PSD, fiind promovat în procedură de urgenţă, la fel ca legile justiţiei şi modificarea codurilor penale.
Proiectul a fost depus la Senat şi este cel la care a lucrat Ministerul Dezvoltării Regionale.
Codul administrativ urmează să fie dezbătut în procedură de urgenţă, iar marţi au fost trimise solicitările pentru punctul de vedere al Guvernului şi avizul Consiliului Legislativ.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Proiectul Codului administrativ are o serie de articole controversate care stabilesc, spre exemplu, faptul că aprecierea necesităţii şi oportunităţii emiterii actelor administrative ale Guvernului aparţine exclusiv membrilor Guvernului.
Codul mai prevede, de asemenea, că membrul Guvernului care se află în conflict de interese trebuie să se abţină de la luarea deciziei care ar putea produce un folos pentru sine, soţ, soţie, rude până la gradul al II-lea, dar nu şi atunci când este vorba despre emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative.
Conform proiectului, dacă un act administrativ a avut consecinţe vătămătoare, răspunderea revine exclusiv celui care a semnat actul respectiv.
Codul stabileşte şi că, în mod excepţional, membrii Guvernului pot face parte din AGA sau CA ale regiilor autonome, companiilor şi societăţilor publice, inclusiv bănci şi instituţii financiare, de interes strategic sau în cazul în care un interes public impune acest lucru.
În proiect se prevede şi numărul de posturi de la cabinetul şi cancelaria demnitarilor şi aleşilor locale, cele mai multe urmând să le aibă prim-ministrul (18) şi primarul general al Capitalei (13).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.