Primul centru de vaccinare drive-thru din Sectorul 4 a fost deschis, miercuri, în parcarea Metro Berceni. Lunar, 6.000 de persoane se vor putea vaccina cu ser Pfizer. ”Am venit astăzi aici să fiu alături de colegii mei medici în dorinţa de a da un impuls vaccinării”, a transmis primarul Daniel Băluţă.
”E o zi cu totul specială, care, din punct de vedere al luptei împotriva acestei pandemii, marchează deschiderea a celui de-al patrulea centru de vaccinare pe care Sectorul 4 l-a pus la dispoziţia cetăţenilor (...) Este singura cale rapidă prin care viaţa poate să-şi reia cursul şi să ne întoarcem la normalitate. Avem centre deschise la Palatul Copiilor, la City Mall, la Grand Arena şi aici un nou centru de vaccinare”, a declarat primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.
Acesta a făcut un apel către toţi bucureştenii să se vaccineze. Primarul a precizat că 140.000 dintre lucuitorii sectorului s-au vaccinat până în prezent.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Am venit astăzi aici să fiu alături de colegii mei medici în dorinţa de a da un impuls vaccinării şi de a conştientiza pe toţi cei interesaţi de relevanţa acestui demers. Îi invit pe toţi bucureştenii să vină în toate centrele de vaccinare din oraşul nostru”, a mai declarat primarul.
Cei interesaţi se pot vaccina fără programare, direct din maşină, în primul centru de tip Drive Thru din sector, deschis în parcarea de la Metro Berceni.
În total, 6.000 de oameni vor putea fi vaccinaţi, în fiecare lună, în acest centru, unde se va administra serul produs de Pfizer-BionTech.
În plus, alte 3.000 de persoane se vor putea imuniza, lunar, cu vaccinul Johnson&Johnson, în singurul centru din Capitală dedicat administrării acestui ser, deschis tot în Sectorul 4, la parterul clădirii City Office (zona Eroii Revoluţiei).
La inaugurarea centrului de vaccinare drive-thru din Sectorul 4 a fost prezent prefectul Capitalei, Alin Stoica, şi deputatul PSD, medicul Alexandru Rafila.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.