Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că victoria în alegerile locale este o victorie majoră a dreptei româneşti, PSD trece în opoziţie, iar pentru PNL este un scor istoric, în timp ce pentru USR PLUS este un scor foarte bun. Şeful statului a precizat că mai este doar un pas, reprezentat de alegerile legislative din decembrie, când din Parlament va putea fi eliminată majoritatea toxică care l-a acaparat. El a încurajat partidele democratice să continue dialogul şi a adăugat că ceea ce a văzut pe parcursul zilei de duminică în majoritatea secţiilor de votare a reprezentat o mobilizare exemplară, felicitând autorităţile implicate.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
UPDATE - ”A fost şi o victorie majoră a dreptei din România. S-a conturat astfel o nouă realitate politică, cea în care Partidul Naţional Liberal şi USR devin forţele schimbării în bine, iar Partidul Social Democrat trece în opoziţie, cu unul dintre cele mai slabe rezultate. Este un val care a început la referendumul pe justiţie pe care l-am convocat anul trecut, care a continuat cu căderea guvernului PSD şi apoi cu votul de la alegerile prezidenţiale. Pentru Partidul Naţional Liberal, este un scor istoric, cea mai bună performanţă electorală din ultimii 30 de ani. Felicitări, sunteţi astăzi cel mai mare partid din România, v-aţi câştigat credibilitatea prin muncă şi prin responsabilitatea cu care v-aţi asumat gestionarea celei mai grele crize pe care o traversează România. Votul pe care vi l-au dat ieri românii arată şi că administraţiile liberale de succes sunt exemple pe care oamenii le doresc preluate în cât mai multe localităţi. Pentru USR-PLUS, o formaţiune tânără, la început de drum, este de asemenea un scor foarte bun. Felicitări, aţi dovedit că perseverenţa şi proiectele bine pregătite vă pot consolida ca partid şi vă pot asigura un loc important pe scena politică.”, a declarat Iohannis.
Preşedintele a afirmat că alegerile locale au avut loc în condiţii cu totul speciale generate de pandemia COVID-19.
”Vreau să subliniez că tot ceea ce am văzut pe parcursul zilei de duminică la secţiile de vot a reprezentat o mobilizare exemplară. Procesul de vot s-a desfăşurat fără probleme majore şi avem, iată, un nou exemplu că atunci când autorităţile acţionează cu răspundere, rezultatele se văd. Le mulţumesc tuturor cetăţenilor care au mers ieri la urne. Contribuţia voastră face ca democraţia să fie puternică şi bună. Am avut o prezenţă bună la vot, cu cât mai mult cu cât ne aflăm într-o criză sanitară. Implicarea fiecăruia dintre noi privind viitorul nostru va transforma ţara noastră în cea pe care ne-o dorim”, a afirmat preşedintele.
”Votul pe care vi l-au dat ieri românii arată că administraţiile locale de succes ale PNL sunt exemple pe care le vor preluate şi în alte administraţii locale. Votul de ieri a fost unul pentru seriozitate în viaţa publică, pentru politicieni maturi şi admnistratori competenţi. E şi un semnal clar transmis de cetăţeni că doar prin colaborarea şi pe viitor a formaţiunilor de dreapta România are şansa să se modernizeze şi să se dezvolte. Românii au votat pentru o direcţie nouă – a bunului simţ, a respectului pentru cetăţean şi a democraţiei. Administraţia publică locală trebuie reconstruită pe o serie de piloni fundamentali precum transparenţă, integritate, profesionalism toate puse în slujba interesului public”, a subliniat Klaus Iohannis.
El a transmis alegătorilor că mai e un pas pentru a încheia acest val de schimbare.
”Victoria de la locale trebuie confirmată la alegerile din decembrie, când majoritatea toxică ce a acaparat Parlamentul va putea fi oprită prin votul cetăţenilor să mai producă daune ireparabile. Doar în acel moment vom avea toate premisele care să permită României să se modernizeze cu adevărat. Avem mare nevoie de o nouă majoritate credibilă, care să impună rapid reformele legislative atât de aşteptate şi de necesare. Printre acestea se numără şi modificarea legii care să asigure din nou alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Este un pas esenţial pentru a garanta în perspectiva alegerilor din următorul ciclu electoral o mai mare legitimitate celor care vor administra oraşele şi comunele timp de 4 ani”, a argumentat Klaus Iohannis.
El i-a felicitat pe toţi cei care au câştigat mandate la alegerile de ieri, dar i-a avertizat că nu vor avea deloc o misiune uşoară pentru că aşteptările oamenilor sunt foarte mari.
”Îi îndemn, aşadar, să îşi onoreze toate promisiunile cu onestitate şi responsabilitate pentru a demonstra că se află în mod real în slujba celor care le-au încredinţat destinele comunităţilor în care trăiesc. În încheiere, fac totodată un apel către autorităţile locale să organizeze tranziţia de putere la nivelul administraţiilor cât mai rapid şi fluent. Ne aflăm în plină criză sanitară provocată de pandemia de COVID-19 şi de implicarea tuturor factorilor - centrali şi locali - depinde modul în care reuşim să gestionăm această situaţie complicată”, a conchis Iohannis.
De pildă, candidatul PNL-USR PLUS la Primăria Capitalei Nicuşor Dan a obţinut 42.4 % din voturi la alegerile locale de duminică, în timp ce contracandidata sa de la PSD, primarul în funcţie Gabriela Firea, are un scor de 37.97%, indică datele provizorii după numărarea a peste 94,17 % din voturi.
De asemenea, candidatul PNL şi USR-PLUS Radu Mihaiu a obţinut mandatul la Primăria Sectorului 2, Ciprian Ciucu la Primăria Sectorului 6, iar la Sectorul 1 Clotilde Armand ar fi înaintea contracandidatului PSD Daniel Tudorache, actual primar al sectorului. În schimb, Tudorache susţine, că după terminarea numărătorii paralele, are în plus 200 de voturi faţă de candidata PNL şi USR-PLUS Clotilde Armand. Totuşi rezultatele parţiale provizorii centralizate până în prezent de BEC indică faptul că Tudorache are în continuare mai puţine voturi decât Clotilde Armand.
La Vrancea, Marian Oprişan a fost înlocuit la şefia CJ de un liberal.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.