Premierul Ludovic Orban a discutat miercuri cu omologul palestinian Mohammad Shtayyeh despre relaţiile bilaterale, cu accent pe modalităţi de dezvoltare a acestora, în diverse domenii sectoriale de interes comun, precum educaţie, sănătate sau economie. Cei doi oficiali au reconfirmat decizia de a organiza cea de-a patra sesiune a Comitetului Interguvernamental româno-palestinian în cursul anului 2021, la Ramallah. Şeful Executivului român a avut o întrevedere şi cu preşedintele Mahmoud Abbas, în care premierul a subliniat importanţa aprofundării cooperării dintre România şi Palestina. Au fost şi discuţii aprofundate referitoare la stadiul Procesului de Pace în Orientul Mijlociu, având în vedere cele mai recente evoluţii din regiune.
„Agenda convorbirilor a inclus analizarea stadiului actual al relaţiilor bilaterale şi a perspectivelor de cooperare dintre România şi Palestina, precum şi discuţii aprofundate referitoare la stadiul Procesului de Pace în Orientul Mijlociu, având în vedere cele mai recente evoluţii din regiune. În cadrul întrevederii cu preşedintele Mahmoud Abbas, prim-ministrul român a subliniat importanţa pe care ţara noastră o acordă relaţiei româno-palestiniene, precum şi dorinţa şi disponibilitatea autorităţilor române de aprofundare şi extindere a cooperării bilaterale, în multiple domenii. Prietenia istorică dintre România şi Palestina oferă un fundament solid în acest sens. Prim-ministrul Ludovic Orban a încurajat angajarea autorităţilor palestiniene în dialog cu partea israeliană, ca un prim pas în direcţia deblocării procesului de negociere. În acest sens, a evidenţiat disponibilitatea României de a sprijini activ eforturile pentru reluarea dialogului între părţi. Preşedintele Abbas a exprimat apreciere pentru poziţia echilibrată şi echidistantă a României în acest dosar”, arată Guvernul, într-un comunicat de presă.
Sursa citată mai spune că discuţiile cu prim-ministrul Mohammad Shtayyeh au prilejuit o trecere în revistă a relaţiilor bilaterale româno-palestiniene, cu accent pe modalităţi de dezvoltare a acestora, în diverse domenii sectoriale de interes comun, precum educaţie, sănătate sau economie, sens în care cei doi oficiali au reconfirmat decizia de a organiza cea de-a patra sesiune a Comitetului Interguvernamental româno-palestinian în cursul anului 2021, la Ramallah.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cei doi şefi de guvern au realizat şi un schimb de opinii cu privire la situaţia epidemiologică globală, şi au agreat asupra importanţei solidarităţii internaţionale şi a proiectelor de cooperare la nivel global.
Întrevederea a prilejuit şi un amplu schimb de opinii asupra evoluţiilor regionale şi internaţionale de interes pentru ambele părţi, cu accent pe Procesul de Pace din Orientul Mijlociu.
Ludovic Orban a reiterat sprijinul constant al ţării noastre pentru soluţia celor două state, Israel şi Palestina, care să coexiste în pace şi securitate, subliniind necesitatea dialogului direct între părţi, mai indică sursa citată.
Premierul român a reiterat oferta de sprijin a ţării noastre pentru eforturile de reluare a dialogului israeliano-palestinian, amintind că orice demers şi evoluţie pozitivă în direcţia deblocării Procesului de Pace sunt în beneficiul ambelor părţi.
Totodată, „înaltul demnitar român a subliniat importanţa UNRWA (United Nations Relief and Works Agency) pentru sprijinirea refugiaţilor palestinieni şi asigurarea dezvoltării umane a acestora, context în care a amintit de contribuţia României pentru activităţile desfăşurate de agenţie în anul 2020. De asemenea, premierul român a reamintit de sprijinul constant acordat de România în ceea ce priveşte aprofundarea relaţiilor dintre UE şi Palestina şi pentru semnarea unui Acord de Asociere UE-Palestina”, arată comunicatul de presă al Executivului.
Sursa menţionată mai spune că, în contextul vizitei la Ramallah, Ludovic Orban şi omologul palestinian au depus o coroană de flori la Mausoleul Yasser Arafat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.