Premierul Marcel Ciolacu transmite că marcăm, joi, o zi importantă din calendarul creştin-ortodox, Sfânta sărbătoare a Înălţării Domnului, şi, deopotrivă, o zi de aducere-aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi ai neamului. Se cuvine ca, la rândul nostru, să ducem visul lor mai departe şi să dezvoltăm ţara pe care o vom lăsa moştenire generaţiilor viitoare: o Românie puternică, modernă, demnă, apreciată şi profund ataşată valorilor şi principiilor libertăţii şi democraţiei. Avem această responsabilitate, spune şeful Executivului.
”Marcăm astăzi o zi importantă din calendarul creştin-ortodox, Sfânta sărbătoare a Înălţării Domnului, şi, deopotrivă, o zi de aducere-aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi ai neamului. Prin jertfa lor au scris istorie şi au deschis drumuri către împlinirea aspiraţiilor de libertate, demnitate şi prosperitate ale poporului român”, spune premierul în mesaj.
”Ne înclinăm cu profund respect în faţa lor. Se cuvine ca, la rândul nostru, să ducem visul lor mai departe şi să dezvoltăm ţara pe care o vom lăsa moştenire generaţiilor viitoare: o Românie puternică, modernă, demnă, apreciată şi profund ataşată valorilor şi principiilor libertăţii şi democraţiei. Avem această responsabilitate”, arată şeful Executivului.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Fie ca Sfânta sărbătoare a Înălţării Domnului să ne întărească speranţa, credinţa şi unitatea. Dumnezeu să îi odihnească în pace pe toţi martirii neamului! Cinstire tuturor! Hristos s-a înălţat!”, afirmă premierul Ciolacu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.