Prim-ministrul Nicolae Ciucă şi ministrul Apărării al Republicii Turcia, Huluşi Akar, au discutat, la întrevederea de joi de la Palatul Victoria, despre importanţa relaţiei bilaterale circumscrise Parteneriatului Strategic, colaborarea economică strânsă şi preocupările comune legate de securitatea regională şi cea la Marea Neagră, arată un comunicat de presă al Guvernului. Şeful Executivului a abordat tematica legată de războiul din Ucraina şi a condamnat, în acest context, caracterul ilegal, neprovocat şi acţiunile inacceptabile din teren.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
De asemenea, prim-ministrul a făcut referire la legătura directă a situaţiei cu cea din Marea Mediterană şi nevoia includerii Mării Negre ca regiune de interes strategic a NATO în viitorul Concept Strategic. A fost abordat, de asemenea, cadrul cooperării energetice şi rolul Turciei în tranzitul cantităţilor de gaze necesare României, Republicii Moldova şi Ucrainei prin sistemul de transport din Turcia. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Conform sursei citate, agenda bilaterală, dimensiunea economică şi comercială, alături de cooperarea militară şi cea a industriilor de apărare s-au aflat între temele de discuţie.
 
Ministrul Apărării din Republica Turcia a făcut referire la contextul regional, la problemele de securitate din zonă şi a remarcat coerenţa punctelor de vedere în relaţia dintre cele două state. Înaltul oficial a subliniat nivelul strâns al relaţiei bilaterale şi susţinerea reciprocă a iniţiativelor, menţionând că Turcia a propus ridicarea la nivel a trilateralei Polonia-România-Turcia şi amplificarea prezenţei cu soldaţi şi tehnică a fiecăruia dintre state în comandamentele multinaţionale şi centrele de excelenţă NATO aflate pe teritoriul celuilalt stat.
 
Ministrul Huluşi Akar a subliniat importanţa dezvoltarea cooperării multilaterale şi a celei bilaterale la nivel militar şi din perspectiva valorificării relaţiilor excelente dintre Turcia şi România, inclusiv în ceea ce priveşte o soluţie regională a conflictului generat de invazia Rusiei în Ucraina.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.