PNL va iniţia o modificare a regulamentului Camerei Deputaţilor astfel încât să poată fi începută strângerea de semnături pentru propunerea de demitere a şefului Camerei Deputaţilor, în condiţiile în care acum preşedintele Camerei poate fi schimbat doar la propunerea grupului care l-a propus, a declarat liderul PNL, Ludovic Orban, marţi, la finalul finalul şedinţei Biroului Executiv.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Vom iniţia o modificare a regulamentului Camerei Deputaţilor astfel încât să putem iniţia strângerea de semnături pentru propunerea de demitere a şefului Camerei DeputaţilorLa ora actuală, printr-o greşită interpretare a unor decizii ale Curţii Constituţionale, preşedintele Camerei nu poate fi schimbat decât la propunerea grupului care l-a propus ceea ce ni se pare total inadmisibil. (...) Dorim să schimbăm regulamentul astfel încât fie o treime, fie mai multe grupuri parlamentare să poată să iniţieze demiterea din funcţia de preşedinte a Camerei Deputaţilor a domnului Dragnea", a declarat Dragnea.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El a mai spus că PNL îl somează pe premierul Mihai Tudose să nu mai voteze în conducerea PSD pentru menţinerea în funcţie a miniştrilor cu probleme penale.

"Îl somăm pe Tudose să nu mai facă pe viteazul la televizor, să nu mai voteze în conducerea PSD-ului pentru menţinerea în funcţie a miniştrilor cu probleme penale şi îi somăm să iniţieze scoaterea din Guvern a miniştrilor cu probleme. În cazul în care nu va iniţia scoaterea din Guvern a tuturor miniştrilor cu probleme, luăm în calcul iniţierea unor moţiuni de cenzură. Închei prin a trage un semnal de alarmă. E momentul ca toţi oamenii să se trezească  şi să înţeleagă că acest partid nu mai are nicio legitimitate pentru guvernarea României şi că singura  soluţie posibilă este scoaterea de la putere a acestui grup toxic pentru România şi reîntoarcerea la popor prin alegeri anticipate", a declarat Orban.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.