Curtea Constituţională a transmis că a respins sesizările PNL şi USR privind numirea lui Florin Iordache în funcţia de preşedinte la Consiliului Legislativ şi argumentează că numirea a fost făcută conform cu Legea fundamentală, respectiv cu votul majorităţii parlamentarilor prezenţi (simplă). De asemenea, judecătorii CCR motivează că nu este de competenţa Curţii să verifice reputaţia profesională a candidatului propus, aceasta aparţinând autorităţii publice care l-a numit în această poziţie şi anume Parlamentul. Liberalii au transmis, că „CCR a făcut, din nou, jocul politic al PSD”. „După alegerile din 6 decembrie, PNL va reforma CCR, astfel încât să nu mai fie posibile astfel de decizii cu caracter politic”, mai spune sursa citată.
UPDATE „A respins, ca neîntemeiate, sesizările de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr.29/2020 privind numirea domnului Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ, sesizări formulate de liderul Grupului Parlamentar al Partidului Uniunea Salvaţi România din Camera Deputaţilor şi, respectiv, liderul Grupului Parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor;
A respins, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr.30/2020 privind numirea domnului George Edward Dircă în funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a Consiliului Legislativ, sesizare formulată de liderul Grupului Parlamentar al Partidului Uniunea Salvaţi România din Camera Deputaţilor.
Pentru pronunţarea soluţiilor de respingere mai sus menţionate, Curtea a reţinut, în esenţă, că Hotărârile Parlamentului României nr. 29/2020 şi nr.30/2020 au fost adoptate cu respectarea art.76 alin.(2) din Constituţie şi a practicii unitare în materie a Curţii Constituţionale, respectiv cu votul majorităţii parlamentarilor prezenţi (simplă)”, arată comunicatul de presă al Curţii.
Totodată, CCR face referire şi la competenţa profesională a lui Florin Iordache şi precizează că acest lucru nu intră în competenţa instituţiei, ci a Legislativului care a făcut numirea.
„Faţă de criticile de neconstituţionalitate aduse Hotărârii Parlamentului României nr. 29/2020, Curtea a stabilit, în conformitate cu jurisprudenţa sa constată, că nu are competenţa de a verifica îndeplinirea condiţiei subiective referitoare la buna reputaţie profesională, această competenţă exclusivă şi discreţionară revenind autorităţii publice care deţine competenţa de numire în funcţie. Totodată, Curtea a reţinut că procedura de numire a preşedintelui Consiliului Legislativ cunoaşte doar două etape: data adoptării hotărârii de numire şi data depunerii jurământului în faţa preşedinţilor celor două Camere. Prin urmare, orice incompatibilitate a persoanei numite în funcţia menţionată trebuie să înceteze la momentul depunerii jurământului, dată care semnifică preluarea funcţiei şi a atribuţiilor aferente acesteia”, mai arată CCR.
ŞTIREA INIŢIALĂ „Curtea Constituţională (CCR) a făcut, din nou, jocul politic al PSD. CCR şi-a dat aprobarea pentru menţinerea lui Florin Iordache, autorul OUG 13, în fruntea Consiliului Legislativ. CCR a respins sesizarea depusă de PNL împotriva numirii deputatului PSD Florin Iordache la şefia Consiliului Legislativ. PNL a prezentat, în sesizare, argumente solide referitoare la neconstituţionalitatea hotărârii prin care Parlamentul l-a numit pe Florin Iordache la conducerea Consiliului Legislativ. Alegerea Preşedintelui Consiliului Legislativ, în persoana lui Florin Iordache, s-a realizat prin încălcarea dispoziţiilor art.9 alin.2 din Legea nr.73/1993 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ. Acest articol se află sub prezumţia de constituţionalitate şi dispune: „Preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţii se numesc prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, reuniţi în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului(…)”. În contextul în care Florin Iordache a primit 185 de voturi favorabile (majoritatea parlamentarilor prezenţi), nu a fost întrunit numărul necesar de voturi prevăzut de lege - 234 de voturi (majoritatea parlamentarilor de pe liste), pentru ca acesta să fie numit preşedinte al Consiliului Legislativ”, arată o postare miercuri, pe pagina de Facebook a PNL.
Sursa citată precizează că „Florin Iordache nu îndeplineşte condiţiile de bună reputaţie cerute de lege fiind iniţiatorul mai multor proiecte legislative, precum Ordonanţa 13, care au generat revoltă publică”.
„Buna reputaţie este incompatibilă cu orice acţiune care generează revoltă publică. De asemenea este încălcat principiul legalităţii, art.1 alin.(5) din Constituţie. Al treilea motiv de neconstituţionalitate este neîndeplinirea condiţiei prevăzute de lege care dispune că Preşedintele Consiliului Legislativ nu poate fi membru al unui partid politic. La dosarul depus la Secretarul General al Camerei Deputaţilor nu există dovada că Florin Iordache a demisionat din PSD anterior înregistrării candidaturii”, mai spune sursa menţionată.
Liberalii adaugă că după alegerile parlamentare vor reforma Curtea pentru a nu mai fi posibile aceste decizii care au au caracter politic.
„După alegerile din 6 decembrie, PNL va reforma CCR, astfel încât să nu mai fie posibile astfel de decizii cu caracter politic. Deputatul PNL Ovidiu Ioan Sitterli a depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege care modifică legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Propunerea legislativă prevede că magistraţii CCR pot fi numiţi doar din rândul judecătorilor, iar candidaturile pot fi respinse dacă nu există avizul CSM sau dacă acesta este negativ”, conchide postarea.
Curtea Constituţională a discutat miercuri sesizările PNL şi USR privind numirea lui Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ, prin votul în plenul reunit al Parlamentului. Tot miercuri este pe ordinea de zi şi obiecţia formulată de USR privind numirea senatorului USR George Dircă în funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a Consiliului Legislativ.
Camera Deputaţilor şi Senatul au votat în plenul reunit ca Florin Iordache să fie preşedinte al Consiliului Legislativ. Votul a fost secret, cu buletine.
Au fost 185 de voturi „pentru” şi 43 de voturi „împotrivă” la Florin Iordache. Ionuţ Duli Mazâlu, propus de USR, a avut două voturi „pentru” şi 226 de voturi „împotrivă”, iar fostul judecător al CCR Augustin Zegrean, propus de PNL, a avut 41 de voturi „pentru” şi 187 de voturi „contra”.
Pentru funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul Consiliului Legislativ a fost votat George Edward Dircă, senator USR.
Florin Iordache a depus în 9 noiembrie jurământul ca preşedinte al Consiliului Legislativ. El a trimis o notificare către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor în care anunţa că a depus jurământul în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ. El mai informa conducerea forului legislativ că în termen de 15 zile va opta pentru una din cele două funcţii deţinute, cea de preşedinte al Consiliului Legislativ, respectiv cea de deputat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.