Şedinţa plenului reunit al Parlamentului în caredezbate şi se vota moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi susţinută de USR şi PMP împotriva Guvernului Dăncilă se desfăşoară la această oră. Votul va fi secret, exprimat cu bile, însă şansele opoziţiei de a trece moţiunea sunt minime, în condiţiile în care sunt necesare cel puţin 233 de voturi favorabile, iar cele trei partide au doar puţin peste 150 de parlamentari. Premierul Viorica Dăncilă a susţinut că întreaga moţiune este o înşiruire de falsuri, ea acuzând opoziţia că mistifică realitatea pentru propriile jocuri politice. În discursul de aproape o oră, Viorica Dăncilă a acuzat opoziţia de minciună, dezinformare şi intoxicare nu doar prin textul moţiunii, ci şi "în presa de propagandă sau în reţelele sociale folosite drept paravan de cei care lucrează la dărâmarea puterii politice". Ea a enumerat o listă de "minciuni şi manipulări", a vorbit despre majorări de salarii, de pensii şi despre economia românească, "tigrul Europei". Dăncilă a făcut mai multe greşeli în timpul discursului şi a vorbit despre Banca Monetară, în loc de Banca Mondială. În timpul discursului premierului, parlamentarii liberalii au desfăşurat un banner imens cu mesajul ”Luptăm până la capăt pentru România”, iar parlamentarii opoziţiei au strigat de mai multe ori ”Demisia”, în timp ce parlamentarii puterii au aplaudat. Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a afirmat, în plenul reunit, că niciodată o moţiune de cenzură nu a avut o miză mai mare decât acum, pentru că astăzi poate fi salvată România sau poate fi instaurată Republica Teleorman la cheremul unei persoane şi i-a spus Vioricăi Dăncilă că nimic nu o va salva de la a plăti pentru complicitatea la fărădelege. Liderul Uniunii Salvaţi România (USR), Dan Barna, a declarat la rândul său că, după Ion Iliescu, Liviu Dragnea este cel mai mare rău care i se întâmplă acestei ţări, iar guvernul Dăncilă este unul care nu face decât să încerce să îl scape de la puşcărie. El a precizat că formaţiunea politică pe care o conduce va vota moţiunea şi i-a îndemnat şi pe ceilalţi parlamentari să nu aleagă „trecutul întunecat”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

CITEȘTE ȘI Dăncilă: Eu sunt şi preşedinte executiv al PSD şi susţin sută la sută efortul colegilor mei de a reforma sistemul judiciar la principiile consituţionale şi la prevederile europene

UPDATE - Barna, în plen: După Ion Iliescu, Liviu Dragnea este cel mai mare rău care i se întâmplă acestei ţări. USR va vota moţiunea de cenzură

Barna şi-a început discursul spunând: „Mai mult decât soarta guvernului condus de Viorica Dăncilă, un prim-ministru, care ne face nu atât de ruşine cât mai ales de râs, în faţa lumii, azi decidem ce fel de ţară vom fi”.

El a vorbit despre o Românie care ar trebui să fie dreaptă, în care „furtul nu este cinste” şi „în care papaya nu e ghindă”, despre o ţară europeană.

„După condamnare şi reluarea protestelor faţă de Liviu Dragnea, Uniunea Salvaţi România a devenit victima unei campanii de intimidare şi incitare la ură. Ne confruntăm cu o avalanşă de ştiri false care încearcă să creeze imaginea unui val mincinos de violenţe inventate membrilor USR. Este o campanie îngrozitor de asemănătoare cu propaganda regimului Iliescu împotriva golanilor din Piaţa Universităţii. Atunci, oamenii care protestau erau bande fasciste şi rămăşiţe ale legionarilor. Acum, în plus, suntem şi sorosişti şi agenţi plătiţi de SUA şi Uniunea Europeană”.

El a făcut precizări şi despre interdicţia aplicată USR de a avea invitaţi în Parlament. „Aţi transformat Parlamentul în Unitatea Militară «Liviu Dragnea», printr-o pedeapsă colectivă demnă de comunismul anilor 50”.

„PSD a fost la butoane în marea majoritate a acestor 28 de ani. Adevărata politică responsabilă este aceea care nu scoate oamenii în stradă. În momentul în care populaţia este atât de nemulţumită încât protestează masiv, politicianul a dat faliment”.

El a vorbit despre „contra mitinguri de autobuz şi tunuri cu apă”. „Am văzut ordinul ministrului de Interne, care cerea măsuri ferme pentru manifestanţii paşnici, apoi am văzut jurnalişti reţinuţi şi colegi de-ai noştri urcaţi în dube ale jandarmeriei, cu cătuşele la mâini, pentru simplul fapt că strângeau semnături pentru o iniţiativă cetăţenească de supravieţuire morală, «Fără Penali în funcţii publice»”.

„Aceasta este România lui Dragnea”, a concluzionat Barna. „Aceasta este România unde prim-ministru e doamna Dăncilă! O ţară în care oamenii sunt asmuţiţi unii mpotriva celorlalţi. De 18 luni şi după trei guverne, nu faceţi nimic altceva decât să modificaţi legile Justiţiei, ca să-l scăpaţi pe Dragnea de puşcărie. Şi acum mii de oameni vă strigă din faţa Parlamentului: «Nu vrem să fim o ţară de hoţi!»”.

El a continuat: „Nu USR-ul este problema PSD, ci propria neputinţă de a oferi ceea ce aţi promis. Unde ne-a dus miraculosul dumneavoastră program?”.

Alegătorilor PSD el le-a transmis că au fost „minţiţi” încă o dată. „Oamenii pe care i-aţi ales nu fac nimic pentru voi. Nu noi, cei de la USR, suntem de vină că oamenii pe care i-aţi ales nu reuşesc să vă asigure un trai mai bun. Nu noi suntem de vină că ţara merge prost. Protestele noastre nu sunt faţă de voi”.

„După Ion Iliescu, Liviu Dragnea este cel mai mare rău care i se întâmplă acestei ţări. Am pierdut cel puţin 20 de ani din cauza unui comunist avid de putere, iar acum riscăm să pierdem alţi 20 de ani din cauza unui infractor care încearcă să scape de pucărie”.

Situaţia acestui guvern este atât de precară, a mai spus Barna, încât şi cuvântul „incompetent” este „prea sofisticat”. România are nevoie de un guvern „competent, în slujba cetăţeanului, un guvern adevărat, nu unul marionetă manipulată de un infractor condamnat”.

„Uniunea Salvaţi România va vota moţiunea de cenzură împotriva cabinetului Dăncilă. Credem că această moţiune este printre ultimele şanse de a evita transformarea României într-o dictatură similară Rusiei lui Putin, Turciei lui Erdogan sau Ungariei lui Viktor Orban. E singura cale înainte, spre Europa, spre binele nostru comun ca naţiune. Alegeţi împreună cu noi viitorul României, nu trecutul ei întunecat!”.

Moţiunea a fost citită miercuri, în plenul Parlamentului, de Radu Mihail, senator USR.

 

Viorica Dăncilă a participat la citirea moţiunii, a susţinut un discurs în mod repetat întrerupt de protestele parlamentarilor USR şi PNL, care au strigat „Demisia!”, în timp ce Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au urmărit din birou desfăşurarea şedinţei.

UPDATE - Turcan, în plen: Niciodată o moţiune de cenzură nu a avut o miză mai mare decât acum. Azi putem salva România sau putem instaura Republica Teleorman la cheremul unei persoane

”Ştiam că Liviu Dragnea fură voturi. Dvs. aţi ordonat să furaţi din spate nişte semnături ale unor români nemulţumiţi de una dintre măsurile economice proaste pe care le-aţi luat”, şi-a început Raluca Turcan discursul, referindu-se la faptul că în timp ce vorbea Viorica Dăncilă au fost luate din spatele ei cutiile cu semnături aduse de PNL ale cetăţenilor care cer să nu se renunţe la Pilonul II de pensii.

”V-aţi citit discursul înainte? Pentru că dacă nu aţi făcut-o, cineva şi-a bătut groaznic joc de dvs. Aţi reuşit să ridicaţi minciuna la rangul deja al celebrei incompetenţe care vă caracterizează”, i-a mai spus Turcan Vioricăi Dăncilă.

Prim-vicepreşedintele PNL a subliniat miza moţiunii de cenzură.

”Niciodată o moţiune de cenzură nu a avut o miză mai mare decât acum. Azi putem salva România sau putem instaura Republica telorman la cheremul unei singure persoane”, a spus Turcan.

Ea a precizat că România plăteşte deja un decont suficient de mare pentru deciziile luate de Liviu Dragnea împreună cu un guvern incompetent condus de Viorica Dăncilă, iar România a ajuns să fie considerată o ţară-problemă, unde democraţia e încălcată şi angajamente asumate la integrarea în UE pararuncate la coş.

”De asemenea, România a ajuns să fie considerată o ţară impredictibilă în care oameni care sunt certaţi cu legea par să facă legea, în care în loc să se respecte legea şi să se modernizeze instituţiile, agenda infractorilor este promovată chiar de către Guvern. Aţi ajuns în discursul PSD să consideraţi condamnaţii şi infractorii o minoritate pentru care trebuie să-şi ceară scuze preşedintele Camerei Deputaţilor, iar Viorica Dăncilă aplaudă foarte mirată ceea ce-i dictează preşedintele Camerei Deputaţilor”, a continuat Raluca Turcan, menţionând că, în acelaşi timp, sute de mii de români iau drumul străinătăţii, mii de români mor în continuare în spitale cu zile, judeţe sărace precum Teleorman şi Giurgiu sunt în continuare la coada clasamentului la Evaluarea Naţională, săracii devin şi mai săraci, iar puterea a ajuns să le livreze discursuri despre statul paralel pentru a acoperi incompetenţa.

Turcan a spus că România a ales calea europeană tocmai ca să scape de blestemul guvernării bunului plac, însă ceea ce oferă actuala putere este tocmai ”guvernarea bunului plac şi o lege în care infractorii deţin supremaţia”.

”Moţiunea de azi nu mai este despre demisia domanei Dăncilă, moţiunea de astăzi este despre demiterea regimului Dragnea,  care a declarat război României europene. Alegerea este simplă şi dramatică în acelaşi timp. Aveţi de ales între România şi un grup de oameni politici influenţi care folosesc politica de stat în favoarea propriului interes. Aveţi de ales între România europeană şi o Românie la periferia Europei, aflată la mâna unor satrapi centrali şi locali care dictează după bunul plac. Niciodată un guvern nu a câştigat împotriva propriului popor. Astăzi nu fac niciun apel la onoarea doamnei prim-ministru, pentru că nu este cazul”, a afirmat prim-vicepreşedintele PNL.

Raluca Turcan a avertizat-o pe Viorica Dăncilă că nimic nu o va salva de la a plăti pentru ”complicitatea la fărădelege”.

UPDATE - Viorica Dăncilă făcut mai multe greşeli în timpul discursului şi a vorbit despre Banca Monetară, în loc de Banca Mondială

”Pentru dumneavoastră, creşterea veniturilor românilor este o măsură populistă care va aduce haosul în economie. Pentru dumneavoastră, majorarea salariului minim din România este o măsură antisocială şi antieconomică aşa cum susţin unii din reprezentanţii dumneavoastră într-o scrisoare deschisă. Pentru dumneavoastră creşterea economică de excepţie pe care a avut-o România anul trecut este rezultatul incapacităţii şi incompetenţei guvernării. Îi rog pe români să aibă răbdare pentru acest circ prezentat în Parlamentul României. În viziunea dumneavoastră, scăderea datoriei guvernamentale este de fapt o creştere a datoriei. Orice ar fi făcut acest Guvern, orice ar face, oricât de bine ar merge lucrurile, pentru dumneavoastră este imposibil să ieşiţi din această paragdimă a catastrofei, a dezastrului şi a circului. Când nu mai puteţi combate măsurile bune ale Guvernului, atacaţi într-o măsură primitivă începând de la îndemnurile rudimentare de a lua parul ca să-i loviţi pe adversari, până la gesturile obscene făcute în Parlamentul României. Când nu aţi mai putut nega beneficiul majorărilor de pensii şi salarii, v-aţi legat de aspectul fizic, de coafură sau de ţinuta adversarilor politici. Când nu aţi mai avut cum să negaţi performanţele economice ale acestei guvernări, recunoscută de Fondul Monetar Internaţional, Banca Monetară (Banca Mondială - n.r.) , aţi început să faceţi comentarii jignitoare la adresa nivelului de pregătire a opozanţilor dumneavoastră. Când nu aţi mai putut contrazice rezultatele economice pozitive, confirmate de INS şi EUROSTAT, aţi început să minţiţi şi să denaturaţi performanţa guvernării noastre”, a afirmat premierul în plenul reunit.

FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE - Premierul Viorica Dăncilă, în plenul Parlamentului: Întreaga moţiune de cenzură este o înşiruire de falsuri, mistificaţi realitatea pentru a vă servi propriile jocuri politice. Opoziţia strigă "Nu mai minţiţi"

Premierul Viorica Dăncilă a spus, miercuri, în plenul Parlamentului, unde se dezbate moţiunea de cenzură a PNL, că întreaga moţiune este o înşiruire de falsuri, ea acuzând opoziţia că mistifică realitatea pentru propriile jocuri politice. În timpul discursului premierului, parlamentarii liberalii au desfăşurat un banner imens cu mesajul ”Luptăm până la capăt pentru România”, iar parlamentarii opoziţiei au strigat de mai multe ori ”Demisia”, în timp ce parlamentarii puterii au aplaudat.

Ea i-a acuzat pe parlamentarii opoziţiei de aroganţă şi a spus că mistifică realitatea pentru a le servi propriilor jocuri politice.

"Am parcurs cu atenţie textul moţiunii de cenzură depusă de opoziţie şi vă mărturiesc că sunt dezamagită. Am sperat că, în ciuda adversităţii politice, va exista, dincolo de jocul politic, o abordare construtructivă a criticii în beneficiul cetăţeanului. Am sperat să fim averizaţi, corectaţi, ba chiar traşi de mânecă cu privire la anumite măsuri care pot părea din perspectiva dumneavoastră discutabile. Nu m-am aşteptat ca întreaga moţiune să fie o înşiruire de falsuri, o prezentare parcă a unei alte realităţi făcute cu rea-credinţă. Înţeleg rolul opoziţiei şi obligaţia ei de a citica Guvernul. Acest lucru face parte din macanismul esenţial al democraţiei, dar felul în care astăzi lipistă de argumente raţionale opoziţia subminează întregul efrot al Guvernului pe baza unor acuzaţii lipsite de logică şi realism, mă face să cred că această moţiune nu reprezintă decât un joc politic. Mistificaţi realitatea pentru a vă servi propriile interese politice", a spus Dăncilă în discursul să

"Prezentaţi răul ca fiind bine, iar binele ca fiind rău. În discursul dumneavoastră nu mai este loc de nuanţe. Totul este alb şi negru. Tot ce face puterea e rău, iar tot ce faceţi dumneavoastră este bine. Acestea sunt premisele şi concluzia moţiunii care trădează o aroganţă incredibilă în raport cu prestaţia îndoielnică pe care aţi avut-o când aţi fost la guvernare. Refuzaţi să admiteţi chiar şi cele mai evidente lucruri bune care s-au întâmplat în această guvernare. Pentru dumneavostră creşterea veniturilor românilor este o măsură populistă care va aduce haosul în economie", a continuat premierul.

În timpul discursului premierului, parlamentarii liberalii au desfăşurat un banner imens cu mesajul ”Luptăm până la capăt pentru România”, iar parlamentarii opoziţiei au strigat de mai multe ori ”Demisia”, în timp ce parlamentarii puterii au aplaudat.

"Nu mai minţiţi", au strigat parlamentarii opoziţiei, repilica premierului fiind: ”Eu ştiu că adevărul supără”.

De asemenea, parlamentarii opoziţiei au strigat Hoţii în timpul discursului premierului, fiind nevoie de intervenţia preşedintelui de şedinţă, care le-a atras atenţia că "vorbeşte o doamnă".

Şedinţa plenului reunit în care se va dezbate şi vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a început

Înainte de începerea şedinţei, USR a venit cu trandafiri albi şi scrisori pentru femeile din PSD şi ALDE.

”Femeile din PSD pot face astăzi un gest de onoare. Oferim un trandafir şi o scrisoare fiecărei femei din ALDE şi PSD, în care rugăm să îşi facă datoria faţă de statul român, nu putem avea în fruntea statului condamnaţi penali. Apelăm la partea sensibilă din PSD”, a precizat deputatul Emanuel Ungureanu.

Şedinţa este condusă de Gabriel Vlase, iar la aceasta şi-au anunţat prezenţa 301 parlamentari.

Preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, nu participă la şedinţă, aflându-se amândoi în biroul lui Dragnea.

Parlamentarii USR au tricouri cu #fărăpenali şi steguleţe tricolore. Liberalii au încercat să afişeze un banner.

La balcoanele plenului se află doar invitaţi ai PSD.

Şedinţa Parlamentului a început cu citirea moţiunii de cenzură, apoi premierul Viorica Dăncilă ar urma să prezinte punctul de vedere al Guvernului şi să aibă loc dezbateri. În final, Guvernul poate răspunde la critici. Votul este secret şi se exprimă cu bile, iar pentru ca moţiunea de cenzură să treacă şi, prin urmare, Guvernul să cadă, este nevoie ca 233 de parlamentari să voteze "pentru".

Guvernul are la dispoziţie 60 de minute în total, iar grupurile parlamentare au la dispoziţie câte 10 secunde pentru fiecare membru.

PNL, prin Raluca Turcan, a propus de la tribună ca timpul alocat să crească la 20 de secunde pentru fiecare parlamentar, însă plenul reunit a respins.

Moţiunea de cenzură a PNL se intitulează ”Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!”. 

Coaliţia de guvernare PSD-ALDE are 248 parlamentari, care nici nu vor participa la votul moţiunii de cenzură. UDMR are 30 de senatori şi deputaţi şi a anunţat că va participa la dezbaterea moţiunii de cenzură, însă va părăsi sala în momentul votului. În Parlament mai sunt 17 deputaţi ai minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară, care vor vota probabil fiecare după propria conştiinţă. Sunt şi 15 parlamentari neafiliaţi, cei mai mulţi din partidul lui Victor Ponta, care a avut o poziţie ambiguă, spunând că ar vota pentru un guvern mai competent, dar nu pentru unul condus de Ludovic Orban.

Oricum, numele lui Ludovic Orban, preşedintele partidului care a iniţiat moţiunea de cenzură, este invocat de toţi cei care argumentează previzibilul eşec al moţiunii de cenzură.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a scris, marţi seara, pe pagina sa de Facebook că vor lipsi cam 50-70 de voturi pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată şi a întrebat oare de ce opoziţia a dat PSD şansa unei victorii politice când se afla în mare dificultate. Băsescu spune că, dacă Ludovic Orban îl căuta, poate îi dădea un sfat care să îl ajute să nu pară “inconştientul vesel” al politicii româneşti. Traian Băsescu menţionează că oricum votul său va fi pentru căderea Guvernului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.