Peste 1000 de persoane protestează vineri seară în Piaţa Victoriei din Capitală faţă de modificarea legilor justiţiei şi faţă de măsurile fiscale ale Guvernului.
Protestatarii scandează "Trădătorii!" şi "Demisia!".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, ca urmare a deciziei primarului Capitaleir Gabriela Firea de a organiza un târg în Piaţa Victoriei, a apărut şi scandarea "Firea, nu uita!/ Asta nu e piaţa ta".
Alte sloganuri care pot fi auzite sunt "Justiţie, nu corupţie" dar şi "De sărbători, fără dictatori!".
Mitingul se desfăşoară sub titulatura "România moare”. De altfel, câţiva participanţi poartă litere cu ajutorul cărora au scris "România Moare".
”România Moare. Moare în fiecare zi: prin distrugerea justiţiei; prin măsurile fiscale care distrug motoarele dezvoltării economiei; prin cei numiţi pe criterii politice în funcţii, prin cei lipsiţi de competenţă şi moralitate; prin atacurile asupra celor care vor să schimbe ceva: jurnalişti, ong-uri sau de simpli cetăţeni; prin asediul valorilor europene; prin asediul asupra instituţiilor create cu eforturi uriaşe şi sacrificii ale populaţiei; ne mor bătrânii şi copiii lipsiţi de măsuri eficiente în sănătate; ne mor tinerii lipsiţi de educaţie; ne mor românii de dor, obligaţi să muncească în alte ţări. Refuzăm să fim complicii acestei trădări, acestei crime, prin tăcerea noastră. Pe 1 Decembrie ne strângem în Piaţa Victoriei precum şi în pieţele din toate oraşele ţării pentru a spune: VREM O ROMÂNIE A DREPTĂŢII ŞI PROSPERITĂŢII!”, era apelul organizatorilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.