Camera Deputaţilor nu ar intenţiona să se opună cererii procurorilor DNA de începere a urmăririi penale în cazul lui Nicolae Bănicioiu, au declarat surse politice pentru News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Votul este foarte probabil să fie dat de Parlament în această legislatură, până în alegerile generale din 6 decembrie, au adăugat sursele citate.

Fostul ministru Nicolae Bănicioiu, suspectat de DNA de trafic de influenţă şi luare de mită, consideră acuzaţiile vehiculate în presă false şi afirmă că doreşte să aibă acces la dosar cât de repede. El precizează că, dată fiind situaţia, a decis că nu va mai candida pentru un mandat parlamentar, în prezent el fiind deputat.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Procurorii cer Parlamentului încuviinţarea urmăririi penale a lui Nicolae Bănicioiu, suspectat de trafic de influenţă şi luare de mită, pe vremea când era ministru. DNA a trimis 182 de volume la Camera Deputaţilor.

Potrivit procurorilor, „în perioada 21 decembrie 2012 – 5 martie 2014, persoana respectivă, în calitate de ministru, ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri şi ar fi primit direct, de la unul dintre aceştia, suma totală de 1.292.122 lei, lăsând să se creadă că are influenţă asupra ministrului Sănătăţii şi a funcţionarilor publici din cadrul acestei instituţii şi că îi va determina să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu”.

„Ulterior, aceeaşi persoană ar fi  primit de la aceiaşi oameni de afaceri,  prin intermediul unui complice, suspect în cauză,  suma totală de 2.612.389 lei în legătură cu exercitarea atribuţiilor de ministru, funcţie deţinută în perioada 05.03.2014-17.11.2015”, a mai transmis DNA.

Fostul ministru al Tineretului şi fost ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu este la al patrulea mandat de deputat, fiind ales de fiecare dată pe listele PSD. Din mai 2018, acesta a trecut la Pro România, partid condus de Victor Ponta. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.