Premierul Ludovic Orban a anunţat joi că Guvernul a decis că va suporta costurile pentru plata angajaţilor trimişi în şomaj tehnic, ”Vom plăti 75% din salariul brut, cât este idemnizaţia lunară de şomaj tehnic, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu”, a precizat premierul. El a mai afirmat că a fost adoptată o HG prin care a suplimentat bugetul Ministerul Sănătăţii cu 42 de milioane de lei şi că a fost majorat plafonul de garantare a creditelor pentru IMM. De asemenea, şeful Executivului a anunţat majorarea pedepselor pentru infracţiuni comise în contextul epidemiei de coronavirus şi a fost introdusă şi o nouă infracţune - omisiunea de a da date.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - Orban: Cer companiilor să  ia măsuri de protejare a angajaţilor

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Mesajul pe care vreau să-l dau este clar: economia trebuie să funcţioneze, mai ales în domeniile cheie - utilităţi, energie, instituţiile statului, toată zona medicală, de aprovizionare a populaţiei, zona comercială, trebuie să funcţioneze la capacitate maximă pentru a furniza serviciile şi utitliăţile necesare pentru funcţionare. Cer companiilor să  ia măsuri de protejare a angajaţilor. Păstrăm aceeaşi mobilizare şi suntem pregătiţi să luăm orice măsuri pentru a proteja sănătatea populaţiei. Am solicitat ministrului de Interne, Sănătate şi celorlalţi o mobilizare şi mai bună. Am găsit DSP-urile aproape în moarte clinică, cu un număr mic de angajaţi, neglijate de guvernanţii de până la noi şi am dispus angajarea de personal - rezidenţi, medici din reţeaua şcoalară, de la casele de sănătate. De asemenea, eventuali medici care nu sunt în spitale în prima linie. Am crescut şi vom creşte constant numărul de epidemiologi. De viteza acestor anchete depinde reducerea răspândirii virusului în comunitate”, a declarat Orban.

El a solicitat MAI să ia măsuri energice pentru respectarea izolării şi a carantinei, inclusiv prin echipe mobile de jandarmi care să verifice la faţa locului cum se respectă izolarea şi cu administraţia locală să ia toate măsurile care se impun, inclusiv măsuril drastice - amenzi sau dosare penale
”Pregătirea spitalelor reprezintă un alt obiectiv major, dacă va creşte numărul de îmbolnăviri să putem să creştem capacitatea de tratare. Pregătim treptat spitalele”, a adăugat Orban.
”Suntem angajaţi într-un efort de a asigura necesarul de material. Repet: stocurile existente, prin lege, care ar fi trebuit asigurate pentru a fi pregătiţi pentru o epidemie erau zero. A trebuit să ne descurcăm într-o situaţie în care am făcut nişte achiziţii pentru a compensa absenţa stocurilor care ar fi trebuit să existe. Avem contracte semnate, au început să vină produse şi vom prelua în fabricaţie de către companii româneşti aceste produse care sunt extrem de căutate şi toate statele şi actori privaţi sunt implicaţi în achiziţionarea lor. Folosim penuria pentru a dezvolta capacităţi de producţie în România şi vom susţine companiile care pot realiza aceste produse”, a dat asigurări premierul.
 
El a făcut un îndemn la calm, responsabilitate.
”Vă cer să vă informaţi doar din surse oficiale. Nu vă mai lăsaţi pradă informaţiilor care sunt transmise în mod vădit cu rea intenţie pentru a induce o stare de panică ,pentru a genera spaimă. Vom lua măsuri când vom identifica surse de fake-news. Guvernul este într-o colaborare constantă cu preşedintele, ne consultăm, analizăm şi încercăm să luăm cele mai bune soluţii”, a precizat Orban.

UPDATE - Majorarea pedepselor pentru infracţiuni comise în contextul pandemiei de coronavirus

”Am luat o măsură de modificare a Codului Penal privitoare la infracţiunile care se petrec în contextul epidemiei. Am decis majorarea pedepselor pentru falsul în declaraţii privitor la epidemie”, „a declarat Ludovic Orban.

”Ştiţi că există mai multe situaţii - revine dintr- o ţară cu un număr de cazuri şi dacă nu spun adevărul de unde vin, astfel încât autorităţile să ia decizia corectă, vor suferi consecinţele legii. Ei comit o infracţiune care va fi pedepsită cu închisoarea„, a explicat premierul.
El a  anunţat că Guvernul a majorat pedepsele pentru zădărcinirea compaterii bolilor, iar cei care comit aceastp infracţiune vor avea dosar penal.
”Nu puteam accepta ca cetăţeni iresponsabili - izolaţi sau în carantină - să umble prin societate şi să infecteze alte persoane”, a afirmat Orban, care a avertizat că 
pentru a apăra sănătatea cetăţenilor români, Guvernul va lua măsuri oricât de dure.
Este introdusă în Codul Penal şi o nouă infracţune - omisiunea de a da date - dacă în ancheta epidemiologică cineva nu dă informaţii complete - se consideră omisiune şi se poate constitui dosar penal
”Ştiu că cea mai mare parte a românilor care trec prin măsuril de izolare sau carantină cei mai mulţi respectă deciziile autorităţilor şi am decis să-i sancţionăm pe cei care nu înţeleg să respecte măsurile punând în pericol sănătatea şi poate char viaţa cetăţenilor”, a conchis Ludovic Orban.
 
”Am suplimentat bugetul ministerului sănătăţii cui 42 de milioan de leie pentru susţinerea centrelor de caratintă”, a anunţat premierul.
-  Am luat decizia de a suplimenta bugetul MAI cu 100 de milioane pentru a putea susţine activitatea MAI şi pentru a asigura sumele pentru achiziţiile pentru protejarea diferitelor structuri din subordine - poliţie, Poliţie de forntieră, DSU, Jandarmerie
- Am asigurat capital de lucru pentru Unifarm, din subordinea MS, pentru a fi mai eficientă în derularea achiziţiilor pentru susţinerea activităţii
 
Premierul a anunţat şi măsuri necesare în situaţia în care ne găsim pentru a susţine angajaţii şi angajatorii afectaţi, printre acestea find OUG pentru majorarea plafonului de garantare penntru IMM.
”Majorarea plafonului am făcut-o cu 5 miliarde, suntem oregătiţi să majorăm cu încă 5 miliarde, dacă va fi necesar, şi putem ajunge la 15 miliarde de lei. Garantăm credite pentru investiţii şi asigurarea capitalului de lucru, dobânda este subvenţionată 100%: Garanţia funcţionează pentru 90% la creditele de până într-un milion şi de 80 la sută la cele de peste 1 milion de lei”, a afirmat prim-ministrul.
 
El a precizat că Guvernul a decis şi  rambursarea TVA, până în 9 miliarde de lei, pentru a asigura injecţii de capital, pentru a permite companiilor să beneficieze de capitalul de lucru necesar pentru funcţionare
”Am stabilit ca la rectificarea bugetară să creştem bugetul pentru decontarea concediilor medicale. Ne-am propus să alocăm sumele de bani pentru decontarea ccncediilor medicale, astfel încât să beneficieze companiile de acest aflux de capital”, a adăugat prim-ministrul.
 
Guvernul asigură plata şomajului tehnic
”Altă măsură este aceea de a asigura plata şomajului tehnic, a celor care intră în şomaj tehnic din bugetul Ministerului Muncii, prin ANOFM. Aici am luat această decizie  pentru că este clar că foarte multe companii sunt afectate direct sau indirect de epidemie şi multe nu au capacitatea de a asigura plata salariilor şi există riscul ca angajaţii să fie trimişi în şomaj, să fie daţi afară, utilizându-se forţa majoră, sau să li se suspende contractele de muncă. Vom plăti 75% din salariul brut, cât este idemnizaţia lunară de şomaj tehnic, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu”, anunţă Orban.
El a explicat că avem două categorii de angajatori,. Una este cea afectată direct de măsuri restrictive dispuse de autorităţi, hoteluri, restaurante, instituţii de spectacol, prin suspendarea activităţi pe perioada situaţia de urgenţă. 
 
A doua categorie sunt  companiile care nu au fost afectate direct de măsurile dispuse, dar au fost afectate de diferite consecinţe ale epidemiei de coronavirus.
”Pentru a beneficia de această plată pentru salariaţii pe care nu îi mai pot plăti, vor trebui să depună o declaraţie pe propria răspundere. Să le fie scăzută cifra de afaceri cu 25 la sută. Am avut în analiză şi o măsură de susţinere a companiilor pentru plata salariilor. Am luat decizia de a susţine plata şomajului tehnic din cauza contextului. Dacă susţineam plata salariului, am fi instituit obligaţia de a se duce la muncă, ori am considerat că este mult mai utilă măsură de a plăti acest şomaj tehnic pentru a nu merge la serviciu şi a evita contacte sociale”, a argumentat Orban.
 
 
 
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.