Ludovic Orban a afirmat că ziua corectă pentru votarea moţiunii de cenzură a USR PLUS şi AUR ar fi miercuri, având în vedere alte decizii ale CCR care spun că procedura trebuie să aibă loc cu celeritatea, după ce a fost depusă. Fostul preşedinte al PNL a adăugat că va vota împotriva oricărei moţiunii de cenzură.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„În mod normal ziua corectă de programare este mâine. Am auzit argumente penibile că trebuie aşteptată motivarea deciziei Curţii Constituţionale şi publicarea în Monitorul Oficial. Noi nu avem nevoie să aşteptăm motivarea. Noi avem deja în vigoare decizii ale CCR care au stabilit obligativitatea respectării proceduri constituţionale şi regulamentare privind moţiunea de cenzură. Iar în cazul în speţă, ne aflăm în termenul constituţional. Categoric moţiunea de cenzură a USR PLUS – AUR deoarece a fost depusă anterior şi a parcurs deja etapa citirii moţiunii în plen, intrând în termenul constituţional de după trei zile, prevăzut în Constituţie, în care şi aici a exista o pronunţare a Curţii Constituţionale în care a stabilit că trebuie programată cu celeritate, adică nu se poate amâna foarte mult după termenul de 3 zile şi că nu poate să intervină procrastinarea, adică amânarea nejustificată a depunerii. Tot ceea ce am susţinut iată că de fapt CCR confirmă justeţea întregilor mele poziţii şi a luării tuturor poziţiile mele publice şi arată, fără putinţă de tăgadă, că reprezentanţii PSD şi, din păcate, colegii mei din PNL din Birourile permanente reunite au încălcat Constituţia şi principiul constituţional şi al statului de drept”, a declarat Ludovic Orban, marţi la Parlament. 

Întrebat cum va vota în cazul în care ajunge în plenul reunit moţiunea de cenzură a USR PLUS şi AUR sau cea a PSD, Orban a răspuns: „Categoric împotriva moţiunii de cenzură”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.