Preşedintele PNL Ludovic Orban a anunţat că liberalii pregătesc programul de guvernare care cel mai probabil va fi lansat în această duminică. Premierul a adăugat că măsurile propuse de partid vizează creşterea economică pentru a putea susţine programul de investiţii care deja a fost lansat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„În ceea ce priveşte campania electorală, pregătim programul de guvernare pe care îl vom lansa cel mai probabil în cursul zilei de duminică. Este practic angajamentul nostru faţă de români să dezvoltăm România, să utilizăm toate resursele pe care le avem la dispoziţie. În primul rând cea mai valoroasă resursă – resursa umană, românii, pentru a asigura o creştere economică rapidă pentru a putea susţine programul de investiţii pe care l-am lansat deja”, a afirmat luni Ludovic Orban.

Prim-ministrul a adăugat că obiectivul PNL este asigurarea unei dezvoltări economice a României în următorii 4 ani, una fără precedent.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Obiectivul nostru e acela de a asigura în următorii 4 ani o dezvoltare economică fără precedent a României, cea mai mare creştere economică dintre statele UE şi transformarea României într-o ţară dezvoltată, cu un nivel de venit cât mai aproape de nivelul mediu al UE”, a mai spus Orban.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.