Premierul Ludovic Orban a declarat că este analizată dacă măsura închiderii teraselor în intervalul 23.00 - 06.00 va fi aplicată la nivelul întregii ţări sau doar în zonele în care există risc mare de răspândire a coronavirusului. El a precizat că există deja o măsură privind limitarea persoanelor care sunt servite la numărul de locuri aflate pe scaune, pe terase, cu scopul de a evita aglomerarea la terase. Chestionat despre o modificare a cuantumului amenzilor pentru nepurtarea măştii de protecţie, şeful Executivului a precizat că este discutabil fără a fi făcută o modificare a legii în Parlament, în contextul deciziei CCR prin care au fost anulate amenzile date în perioada stării de urgenţă.
„Nu se închide nimic. Deci, după ora 23.00, anumite activităţi, unde, de regulă, după ora 23.00, există riscul de transmitere a virusului, vor fi închise. Analizăm dacă o aplicăm la nivelul întregii ţări sau o aplicăm numai la nivelul zonelor, de exemplu, la mare, la Bucureşti, în judeţe unde există un nivel de răspândire mai larg. Asta analizăm. De asemenea, e o măsură care este legată de limitarea persoanelor care sunt servite la numărul de locuri aflate pe scaune, pe terase, tocmai pentru a evita aglomeraţiile pe terase”, a afirmat Ludovic Orban, după participarea la ceremonia organizată cu prilejul Zilei Imnului Naţional care a avut loc miercuri la Cercul Militar.
Acesta a vorbit şi despre purtarea măştii în aer liber şi a spus că poate fi impusă în situaţia în care sunt aglomerări de oameni, de exemplu la târguri, pe faleză sau zone unde sunt fabrici şi oamenii aşteaptă transportul în comun.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Poate fi la târguri, de exemplu, sau în anumite pieţe unde nu există distanţe foarte mari. De asemenea se poate impune pe faleză. De exemplu, am primit sesizări din partea prefectului de Galaţi, pe faleză este furnicar literalmente şi este aproape imposibil să te protejezi din cauza numărului foarte mare de persoane care sunt pe faleză. Deci, există locuri în aer liber în care nu se poate evita aglomeraţia şi, aici, specialiştii au venit cu propunerea să stabilim obligativitatea portului măştii în anumite locuri, staţii de aşteptare de exemplu. Gândiţi-vă că sunt fabrici în care se iese de la program şi în care se aşteaptă transportul. De multe ori ei se bulucesc acolo, stau unul lângă altul şi le este foarte greu să păstreze distanţa. Portul măşti e un mijloc de a reduce la maximum riscul de răspândire”, a explicat Orban.
Orban a adăugat că „măsurile urmează, nu să le adoptăm la nivel naţional, vom stabili în cadrul hotărârii de guvern posibilitatea ca în judeţe, comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, să dispună astfel de măsuri, justificate, argumentate, posibil şi cu avizul direcţiei de sănătate publică care evaluează riscul epidemiologic”.
El a mai spus că intervalul orar pentru purtarea măştii în unele spaţii deschise va fi stabilit de către „specialişti de la Direcţiile de Sănătate Publică şi probabil şi reprezentaţi din partea prefecturii,în funcţie de evaluarea riscului epidemiologic”.
Referitor la o posibilă modificare a cuantumului amenzilor pentru nepurtartea măştii de protecţie, premierul a precizat că nu a fost discutat momentan subiectul.
„Deocamdată nu am discutat acest subiect. Ştiţi că a existat o decizie a CCR care a anulat toate amenzile care au fost date în starea de urgenţă. În urma deciziei CCR, Legea 55 care a fost adoptată de Parlament la trecerea de la starea de urgenţă spre starea de alertă au fost incluse astfel de amenzi. Estei discutabilă posibilitatea de a creşte amenzile fără să existe o modificare a legii în Parlament”, a completat Orban.
Şeful Guvernului consideră că excepţia la măsura distanţării sociale pe plajă trebuie să rămână numai „pentru familii în care sunt părinţii cu copiii sau bunicii cu copiii. Şi lucrul ăsta e vizibil, că îţi dai seama dacă se adună alte persoane, dacă nu se respectă distanţa, cel puţin în dispunerea şezlongurilor se poate vedea foarte simplu. Şi pot fi amendaţi cei care nu respectă regulile”.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a stabilit noi măsuri pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2. Astfel, este instituită, printr-o decizie, obligativitatea purtării măştii de protecţie, în anumite intervale orare, pentru toate persoanele prezente în spaţiile publice deschise stabilite prin hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, cu avizul Direcţiei de Sănătate Publică.
De asemenea, a fost decisă închiderea teraselor după ora 23.00 şi până la ora 06.00. Pe plajă pot sta mai aproape de 2 metri doar persoanele din aceeaşi familie, respectiv copii şi părinţi sau bunici. Hotărârea CNSU urmează să fie discutată în şedinţa de Guvern de miercuri, de la ora 19.00.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.