Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, spune că a informat cele patru partide care încearcă să facă o coaliţie pro-occidentală despre intenţia sa de a candidat la prezidenţiale şi mai departe e o analiză care va urma, el arătând că în prezent, principala prioritate a partidelor este formarea Guvernului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”E vorba de cele patru partide care încearcă să formeze coaliţia prooccidentală. Le-am informat de intenţia mea şi binenţeles că mai departe e o analiză care va urma. E o discuţie care se poartă în paralel cu formarea guvernului. Principala prioritate pentru partidele care încearcă să formeze această coaliţie este formarea Guvernului, şi-au stabilit şi un calendar. E o discuţie care va urma”, a spus primarul în conferinţa de presă.

 

Nicuşor Dan a precizat că îşi va continua activitatea ca primar al Capitalei.

 

”Eu sunt primarul Municipiului Bucureşti, acum trei săptămâni am avut referendum, bucureştenii s-au explrimat majoritar pentru chestiunile supuse votului şi o să facem tot ce ţine de noi şi contăm pe buna credinţă a parlamentarilor ca aceste modificări să fie realizate.

El a menţionat că a făcut o propunere partidelor şi a prezentat o ipoteză care lui i se pare cea mai potrivită.

”Binenţeles că sunt multe scenarii, multe calcule, dar nu o să intru în ele acum. În momentul ăsta nu cunoaştem nici data alegerilor. Am considerat onest, pentru că întrebarea a fost pusă, în spaţiul public, cred că sunt zece zile deja, şi am considerat onest să dau răspunsul ăsta în momentul acesta”, a explicat primarul.

Nicuşor Dan a mai afirmat că mesajul la ultimele alegeri a fost: nu se mai poate aşa. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.