Candidatul unic al dreptei la Primăria Capitalei Nicuşor Dan a afirmat că introducerea pe trasee a opt autobuze hibrid în Bucureşti nu poate acoperi faptul că Gabriela Firea, în patru ani de mandat de primar general, a avut un bilanţ dezastruos în ceea ce priveşte transportul public şi gestionarea infrastructurii STB.
„Nu există ruşine mai mare pentru administraţia Firea – PSD decât modul dezastruos în care a gestionat problema transportului public!”, a scris Nicuşor Dan, marţi, pe Facebook.
Acesta a făcut şi o trecere în revistă a lipsurilor din infrastructura de transport în Capitală, în mandatul Gabrielei Firea.
„8 autobuze hibrid după 4 ani la primărie nu pot acoperi bilanţul ruşinos al infrastructurii STB:
- Niciun tramvai n-a fost cumpărat în acest mandat. I-a luat 2 ani primarului Firea să afle că se pot accesa fonduri europene pentru aceste achiziţii, iar apoi a pierdut alţi 2 ani cu două licitaţii anulate.
- Licitaţia pentru 100 de autobuze electrice din fonduri europene a fost şi ea anulată. Încă o dovadă de incompetenţă administrativă.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
- Nu s-a modernizat niciun metru de linie de tramvai. De aici rezultă deraieri constante, care pun în pericol vieţile bucureştenilor.
- Nu există benzi unice pentru autobuze şi troleibuze.
- Nu se face mentenanţă corectă pe vehiculele vechi, ci doar se cârpeşte. De aceea troleibuzele iau foc, lucru despre care Sindicatul STB a avertizat – degeaba – încă din 2017!
- Nu s-a rezolvat problema aerului condiţionat în vechile mijloace de transport în comun”, a arătat Nicuşor Dan.
Candidatul unic al dreptei la Primăria Capitalei a mai spus că „pe tema transportului public din Bucureşti, Gabriela Firea n-ar trebui să iasă din casă de ruşine”.
Primele opt autobuze hibrid Mercedes Citaro, din cele 130 achizitionate cu finanţare nerambursabilă, au intrat, marţi pe traseu şi vor circula pe linia 131, pe lângă cele 400 de autobuze Euro 6 aflate în trafic, a anunţat Societatea de Transport Bucureşti. Conform graficului de livrare, toate autobuzele hibrid vor fi livrate până în ianuarie 2021, mai transmite STB. Valoarea contractului este de peste 195 milioane de lei fără TVA.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.